Prima pagină » Știri politice » PDL București îl acuză pe Oprescu de „lipsă de recunoștință și moralitate îndoielnică”

PDL București îl acuză pe Oprescu de „lipsă de recunoștință și moralitate îndoielnică”

PDL București îl acuză pe Oprescu de
Călin Murg, șeful grupului PDL din CGMB, l-a acuzat, sâmbătă, pe primarul general Sorin Oprescu de "lipsă de recunoștință și moralitate îndoielnică", susținând că acesta se "victimizează" reclamând lipsa de sprijin a CGMB și a guvernelor PDL, deși a beneficiat de suportul acestora.

Călin Murg, șeful grupului PDL din CGMB, l-a acuzat, sâmbătă, pe primarul general Sorin Oprescu de „lipsă de recunoștință și moralitate îndoielnică”, susținând că acesta se „victimizează” reclamând lipsa de sprijin a CGMB și a guvernelor PDL, deși a beneficiat de suportul acestora.

„Toată această atitudine este o lipsă de recunoștință și o dovadă de moralitate îndoielnică a edilului-șef”, a afirmat Murg, într-o conferință de presă organizată la sediul PDL București.

El a arătat că Oprescu a intrat în campanie, s-a întors la vechii „camarazi de arme” din PSD și a „inventat un scenariu bazat pe declarații mincinoase și iresponsabile la adresa PDL”, deși timp de patru ani a afirmat constant că a găsit soluții de colaborare cu CGMB în care majoritatea a aparținut PDL, dar și cu guvernele lui Emil Boc.

„Peste noapte lucrurile s-au schimbat, a devenit candidat, a simțit probabil că există Silviu Prigoană care are toate șansele să îi ia locul. E trist pentru că Oprescu a fost sprijinit patru ani de Guvern și Consiliu, iar acum pe ultima sută de metri trebuie să devină victimă (…) Atâta vreme cât am guvernat, relațiile au fost civilizate, acum e nevoie de discursul victimei. Nu îi face cinste și e păcat, pentru că am colaborat cu bune, cu rele, am traversat mandatul, iar acum a devenit un agent de propagandă al USL”, a spus Murg.

De asemenea, Murg a spus că majoritatea PDL din CGMB nu s-a comportat cu Oprescu în ultimii patru ani așa cum s-a comportat majoritatea PSD din Consiliu în perioada când primar general a fost Traian Băsescu.

Consilierul PDL în CGMB a evidențiat că, din cele 1.647 de proiecte care au trecut prin Consiliu în ultimii patru ani, au fost respinse numai 215, adică 13%, ceea ce denotă practic că tot ce s-a realizat în mandatul lui Oprescu a fost cu sprijinul majorității PDL.

„O opoziție la proiecte a existat numai atunci când ne-am îndepărtat de principiul fundamental că trebuie să avem o bază legală și una solidă financiară, iar aceasta a fost pe tema principalelor proiecte de infrastructură ale orașului sau a subfinanțării regiilor”, a spus Murg.

El a susținut că Oprescu a beneficiat și de sprijinul guvernărilor PDL, în condițiile în care 89% din bugetul PMB vine de la Guvern, iar restul din fonduri proprii și fonduri europene. Murg a precizat că între 2008 și 2012 PMB a primit în total de la Guvern 726 de milioane de lei pentru subvenționarea gigacaloriei, în condițiile în care aceasta a fost una dintre temele predilecte ale lui Oprescu. De asemenea, potrivit lui Murg, Oprescu a beneficiat de sprijinul important al Guvernului și în finalizarea Pasajului Basarab, a stadionului Arena Națională, derularea lucrărilor la diagonala nord-sud, a stației de epurare a apelor uzate de la Glina, administrarea celor 21 de spitale din Capitală.

„Grupul PDL încheie acest mandat cu fruntea sus, pentru că au fost realizate toate proiectele mari de infrastructură începute în mandatele Băsescu și Videanu. Proiectele nu i-au aparținut lui Sorin Oprescu, ci PDL. Este evident că realizările, proiectele inițiate de Sorin Oprescu au fost puține, dar nu e vina noastră. El trebuia să lase în desfășurare proiecte importante pentru oraș, iar probleme sunt destule”, a concluzionat Murg.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei