PDL-iștii s-au strâns în Poiana Brașov, pentru a-și înființa Liga Aleșilor Locali, care le lipsea din „dotare”. PLUS: În ce colegiu va candida Elena Udrea
Peste 400 de primari și consilieri locali democrat-liberali au participat sâmbătă, sub „bagheta” lui Vasile Blaga, Cezar Preda & Co., la constituirea Ligii Aleșilor Locali PDL, organizație ce a lipsit până acum din „dotarea” partidului, deși înființarea ei fusese promisă în repetate rânduri de fostul președinte Emil Boc.
Spre surprinderea participanților, Boc a absentat de la reuniune, la fel ca și Elena Udrea, lipsa lor fiind comentată în fel și chip de cei prezenți.
„Probabil că acolo unde e Blaga, nu mai calcă Boc și Udrea”, a concluzionat un primar pedelist. „Nu, nici vorbă, au fost invitați, personal i-am invitat, dar domnul Boc e în Olanda, la o reuniune a primarilor, invitați de guvernul olandez. Iar doamna Udrea nu știu, dar ea nu e în conducerea partidului, aici este conducerea partidului și primarii”, a sunat, în replică, explicația lui Vasile Blaga.
În realitate, nci vorbă ca Emil Boc să fie în străinătate: la ora la care Blaga îl dădea plecat în Olanda, Boc făcea o demonstrație de condus tramvaiul prin Cluj-Napoca, deghizat în vatman ad-hoc.
La nici o oră după începerea reuniunii din Poiană, celor doi absenți li s-a mai adăugat unul – Gheorghe Ștefan, edilul din Piatra Neamț, care s-a „evaporat” discret și fără nici o explicație, spre nedumerirea celor care i-au remarcat plecarea.
„Probabil că era foarte obosit, a avut o noapte lungă și grea, a stat până pe la patru dimineață și ar mai fi stat încă, dacă ar mai fi avut cu cine”, l-a scuzat unul dintre colegii săi din conducerea PDL.
Înființarea Ligii s-a consumat în Poiana Brașov, unde aleșii locali și șefii PDL s-au strâns încă de vineri seară pentru „punerea la punct a tuturor detaliilor organizatorice”, după cum ne-a precizat prim-vicele Cezar Preda.
Reuniunea de sâmbătă s-a dovedit, astfel, o simplă formalitate, alegerea conducerii noii structuri fiind tranșată încă de vineri noapte, la capătul unei cine prelungite până spre zori: în funcția de șef al Ligii – botezată „lider” -, a fost „ales” Constantin Hogea, primarul din Tulcea, candidat „solist”, la fel ca și colegii săi desemnați în cele două posturi de vicelideri, Silviu Pogonea, primarul din Zlatna, și Vasile Andreiciuc, omologul său din comuna Șcheia – Suceava, și în cel de secretar, acordat lui Tiberiu Dan Neamu, edilul comunei teleormănene Viișoara.
În alocuțiunile lor dinaintea votului, axate preponderent pe înfierarea violentă a USL-ului, a lui Antonescu și Ponta, precum și a Guvernului, Vasile Blaga, Cezar Preda, Mihai Răzvan Ungureanu – invitat și el la reuniune, în calitate de copreședinte al Alianței România Dreaptă – Cristian Preda și Monica Macovei le-au cerut primarilor și celorlalți aleși locali PDL „mobilizare maximă în campania electorală, care va fi foarte dură și grea, în vederea obținerii a cel puțin 30% din mandatele din viitorul parlament”. „Trebuie să avem 30% din mandate pentru a putea intra in negocieri pentru intrarea la guvernare”, a insistat eurodeputatul Cristian Preda, care a omis să spună și cu cine ar urma să fie purtate negocierile.
Surse PDL: Elena Udrea – candidatură „sigură” într-un colegiu din Piatra-Neamț
„Ofertată” de mai multe organizații județene pentru a candida din partea lor la alegerile parlamentare din decembrie, Elena Udrea a decis să dea curs invitației primarului Gheorghe Ștefan și va candida „în mod sigur” într-unul din colegiile uninominale din municipiul Piatra Neamț, au dezvăluit pentru gândul surse din conducerea PDL. „Pinalti s-a lăsat greu, că știe ce riscă dacă Udrea nu iese parlamentar, dar până la urmă n-a avut încotro și a trebuit să-i facă invitația”, ne-au mai precizat sursele respective. Chestionat cu privire la acest lucru, cu puțin timp înainte de „evaporarea” sa de la reuniunea din Poiana Brașov, Gheorghe Ștefan s-a eschivat, pe un ton iritat: „Hai, dom”le, lăsați-mă-n pace, n-am ce să comentez!”.