Prima pagină » Știri politice » PDL: La Chicago s-a tranșat o „dispută fără rost”, pornită din „ambiția lui Victor Ponta”

PDL: La Chicago s-a tranșat o „dispută fără rost”, pornită din „ambiția lui Victor Ponta”

PDL: La Chicago s-a tranșat o
Europarlamentarii PDL Traian Ungureanu și Monica Macovei, au afirmat, duminică, că la Chicago "s-a tranșat o dispută fără rost, creată de ambiția lui Victor Ponta", respectiv s-a clarificat faptul că președintele României este șeful "liniei de politică externă" a României.

Europarlamentarii PDL Traian Ungureanu și Monica Macovei, au afirmat, duminică, că la Chicago „s-a tranșat o dispută fără rost, creată de ambiția lui Victor Ponta”, respectiv s-a clarificat faptul că președintele României este șeful „liniei de politică externă” a României.

Ungureanu a spus, într-o conferință de presă, că președintele și ministrul de Externe au făcut o serie de declarații la Chicago, la o întâlnire cu românii din SUA, unde atât șeful statului, cât și ministrul de Externe au precizat că președintele României este cel care, conform Constituției, are întreaga autoritatea în domeniul politicii externe.

„Cu acest prilej s-a tranșat o dispută fără rost, creată de ambiția nestăpânită a lui Victor Ponta, de a deveni vedetă și de a fi văzut la reuniuni internaționale. (…) Am aflat deci, în acest fel, de ce anume l-a trimis primul ministru Ponta pe ministrul Marga în SUA, pentru a confirma într-adevăr că președintele României este șeful liniei de politică externă a României”, a precizat europarlamentarul Ungureanu.

El a arătat, că în rest, în România, situația este în mare neschimbată, „Victor Ponta face bancuri proaste de obicei, în vreme ce leul suferă și odată cu el ratele la credite și prețurile”.

„Dar pe dl. Ponta nu-l interesează asemenea fleacuri, principalul lui obiectiv în calitate de prim-ministru rămâne constant să devină vedetă de politică internațională și vedetă de televiziune internă, românească, aici acasă”, a adăugat Ungureanu.

La rândul său, vicepreședintele PDL Monica Macovei l-a criticat pe Victor Ponta pentru declarațiile făcute de acesta, potrivit cărora i-a rugat pe miniștrii Marga și Dobrițoiu să-l însoțească pe președinte la summit-ul NATO, ca „să vadă lumea că sunt și oameni serioși în România”.

În opinia lui Macovei, prin aceste declarații, Victor Ponta „și-a fragilizat propiul guvern” și „a fragilizat poziția României”.

„Oricum, și-a pus și propriul guvern într-o situație penibilă și l-a fragilizat. E clar că nu are habar de politică externă și toate aceste declarații, să știți, nu rămân în România, nu rămân în presa de aici, ci ele deja sunt pe masa tuturor cancelariilor europene, cu note foarte proaste pentru Victor Ponta, ceva de genul «de evitat»”, a adăugat europarlamentarul Macovei.

Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara. la întâlnirea cu membrii comunității românești din Chicago, că „șeful politicii externe a statului român este șeful statului român”.

„Șeful politicii externe a statului român este șeful statului român. Deci, parteneriatul strategic este cu SUA. Federația Rusă ne este vecin, avem interese economice și de securitate în zonă, dar parteneriatul nostru definitiv, parteneriatul nostru strategic este cu SUA, plus calitatea de membri ai UE. Iar, din acest punct de vedere, v-a răspuns cea mai autorizată voce a statului român”, a spus Băsescu, răspunzând unei întrebări a unui român din SUA referitoare la afirmațiile ministrului de Externe Andrei Marga despre admirația sa pentru Vladimir Putin și necesitatea întăririi cooperării cu Rusia.

Ulterior, Andrei Marga a venit la microfon și a ținut să explice contextul declarațiilor sale de la audierile de la comisiile de specialitate ale Parlamentului, precum și atributele stabilite de Constiuție în privința politici externe. „Sigur, cum spunea și domnul președinte, direcția politicii externe o stabilește Parlamentul, o stabilesc autoritățile. Și sigur, președintele este cel care, conform Constituției, are întreaga autoritate în acest domeniu”, a spus Marga.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, că președintele Traian Băsescu se reprezintă doar pe el când merge în străinătate și că i-a trimis pe miniștrii Marga și Dobrițoiu să îl însoțească pe acesta la Chicago pentru ca partenerii internaționali ai țării să înțeleagă că există oameni serioși în România.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?