PDL organizează joi un miting antiUSL în București
PDL va organiza o manifestație joi, la ora 18.00, în Piața Revoluției, la care dorește să participe cât mai multe organizații nonguvernamentale și cetățeni care doresc să împiedice anexarea instituțiilor statului de către USL, a anunțat prim-vicepreședintele PDL Cezar Preda.
Cezar Preda a precizat, după ședința BPN al PDL, că la manifestația pe care partidul o va organiza în Piața Revoluției se va semna o petiție „de salvare a statului de drept” și a instituțiilor democratice.
Preda a arătat că aceasta este prima acțiune a noii conduceri a PDL, arătând că PDL își dorește ca la această manifestare să adere toți cetățenii români care își doresc ca statul de drept să funcționeze și care vor să împiedice „anexarea instituțiilor statului” de către USL și Victor Ponta.
„Dorim să participe cât mai multe organizații nonguvernamentale, societatea civilă și să semnăm cu toții o petiție de salvare a statului de drept”, a precizat Cezar Preda.
El a mai spus că la manifestare vor veni organizații din țară ale PDL, dar și din București și platforme civice, precizând că PDL se așteaptă să participe peste 3.000 de manifestanți.