PDL: Retragerea banilor de la primării, un abuz; vom folosi toate mijloacele juridice pentru a-l opri

PDL: Retragerea banilor de la primării, un abuz; vom folosi toate mijloacele juridice pentru a-l opri
Publicat: 09/05/2012, 15:55
Actualizat: 10/05/2012, 18:31

PDL consideră „abuzivă” Ordonanța de Urgență 15/2012 referitoare la retragerea sumele acordate comunităților locale, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu, potrivit căruia PDL „va folosi mijloacele juridice” pentru a opri acest abuz.

„Vom merge pe căile de control judiciar și constituțional în ce privește această ordonanță de urgență pe care o considerăm abuzivă. Vom folosi mijloacele juridice care stau la dispoziție conform legii, conform Constituției, ca să oprim acest abuz, pentru că e fără îndoială un abuz și un spectacol politic și electoral penibil al domnului Ponta făcut pe seama unor comunități locale care au datorii”, a spus Sever Voinescu într-o conferință de presă.

El nu a putut să precizeze concret care vor fi căile de atac folosite de PDL, dar a arătat că „este o minciună” faptul că printr-o HG s-au acordat bani electorali comunităților locale, iar oamenii trebuie să știe că PDL nu-i va lăsa pe cei de la PSD „să le ia banii care li se cuvin pentru acoperirea unor nevoi ale comunităților locale”.

Voinescu a mai spus că Ponta „ține să-și arate la televizor mușchii politici într-un fel degradant” prin toată această poveste cu luarea banilor care s-ar fi dus pe considerente electorale la comunitățile locale.

De aemenea, Voinescu a catalogat drept „minciună” declarația conform căreia acești bani au mers doar către primăriile PDL, arătând că prin hotărârea de guvern emisă înainte de guvernarea Ponta banii au mers și spre primăriile PSD, PNL și UNPR.

Potrivit lui Voinescu, OUG 15/2012 stabilește că sumele care au fost distribuite către autoritățile locale prin hotărâre de guvern prin acoperirea unor arierate și cofinanțarea internațională a unor proiecte să fie blocată și că unitățile administrativ-teritoriale care au fost vizate de această hotărâre de guvern dar nu au utilizat încă sumele sunt puse într-o situație financiară „foarte delicată”.

„Nu cred că există formulă mai grosolană de încălcare a autonomiei locale decât intervenția directă a Guvernului prin presiune financiară asupra bugetelor unităților administrativ-teritoriale și mi se pare că e ceva foarte grav. Cu atât mai mult cu cât domnul Ponta face un spectacol electoral grotesc”, a adăugat Voinescu.

La rândul său, președintele PDL, Emil Boc, a susținut că Guvernul Ponta a intervenit „cu bocancii” în finanțele primăriilor și ale consiliilor județene, resurse publice care erau date pentru achitarea datoriilor la spitale, școli, grădinițe.

„Acum nu putem vorbi despre o încălcare a ceea ce înseamnă drepturile colectivităților locale, drepturile primăriilor de a-și administra resursele financiare? După ce acestea au făcut modificări de buget, au făcut modificări în interiorul obiectivelor pe care le-au aprobat în Consiliul local, acum intervin cu bocancii în structurile bugetare ale administrațiilor publice locale”, a mai spus Boc.

Primarii vor fi obligați să returneze Guvernului fondurile necheltuite din alocațiile primite de la fostul Cabinet Ungureanu în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii prin care actualul Executiv a decis, marți, recuperarea acestor sume, a declarat ministrul Finanțelor.

„Banii trebuie restituți în trei zile de la apariția în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern”, a spus ministrul Finanțelor, Florin Georgescu.

Guvernul a decis, în ședința de marți, prin hotărâre, să recupereze din conturile autorităților locale banii alocați de fostul Guvern, din Fondul de rezervă bugetară, și încă necheltuiți, a anunțat premierul Victor Ponta.

Premierul anunțase, luni, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiștilor din Ministerul Finanțelor să propună în ședința de marți a Guvernului o soluție prin care banii acordați de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperați și folosiți la salarii și pensii.

El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit „ilegal și ilegitim” 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanța campania electorală a unor aleși locali PDL.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizia venită marți, 19 Noiembrie
Complicațiile vieții la bloc. Certurile cu vecinii încep de la această regulă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un program revoluționar de Inteligență Artificială „citește” genele tumorilor dintr-o simplă imagine