Pe cine atacă Tăriceanu, în prima declarație după achitare

Publicat: 23 05. 2018, 04:22
Actualizat: 26 03. 2019, 17:59

„Până la urmă, lupta pe care am dus-o este lupta unei națiuni întregi de a se elibera de cătușele statului paralel, e o luptă pe care am dus-o într-un sistem democratic în care să prevaleze respectul pentru drepturile și libertățile cetățeanului și domnia legii. Acestea au fost valorile au fost valorile ân care am crezut de la început când m-am angajat în lupta politică, acestea sunt valorile în care eu cred și eu și colegii mei liberali din ALDE și pe care doresc să le înapoiez românilor. ALDE va conduce în continuare această luptă care reprezintă pewntru noi o datorie, o obligație față de România”, a declarat Tăriceanu la Antena 3.

Șeful Senatului a mai spus că lupta împotriva corupției nu trebuie să devină un „paravan pentru lupte politice”.

„Sunt oameni care au fost târâți în procese, care au fost acuzați, supuși oprobiului public, unii din ei arestați fără să fie judecați, ținuți închiși lungi perioade ca în final să fie achitați. Sunt oameni care și-au văzut carierele profesionale distruse, reputația, familia și așa mai departe. Trebuie să acceptăm cu toții că nu putem deroga de la normele statului de drept în numele unui țel care este, onest, combaterea corupției. Combaterea corupției nu poate să fie un paravan pentru lupte politice”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, marți, să schimbe încadrarea pentru Călin Popescu Tăriceanu din mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului în mărturie mincinoasă și să-l achite pe președintele Senatului pentru această acuzație.

Decizia instanței supreme nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Hotărârea magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) vine în condițiile în care procurorul DNA a cerut, la ultimul termen al dosarului, de la începutul lunii mai, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru Călin Popescu Tăriceanu.

„Apreciem că dincolo de orice dubii rezultă săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru care solicităm condamnarea la pedeapsa cu trei ani cu executare. Pedeapsa de trei ani e cea mai potrivită pentru a satisface scopul”, a declarat atunci, în instanță, procurorul DNA.