Pe cine înjură ministrul Transporturilor când trenurile au ÎNTÂRZIERI? / Sorin Grindeanu: Scuzați-mă, acestea sunt situațiile în care chiar înjur

Publicat: 16 03. 2024, 15:49

This browser does not support the video element.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu afirmă că, dacă așteaptă un tren care are 180 de minute întârziere, îl înjură … pe Grindeanu. 

„ E normal”, completează șeful de la Transporturi, într-un interviu la Digi24. Înjuri pe cine e în funcție în acel moment, mai spune Grindeanu.

Ministrul vorbește și despre blocajele de pe șosele. Și acolo este același vinovat.

Și în acest weekend voi merge cu mașina spre Timișoara, ca să nu spun doar de gară. Și, dacă cumva se întâmplă ceva pe Valea Oltului, normal că prima reacție e asta.

Grindeanu îi și răspune ministrului Grindeanu.

Da, să știți că îmi răspunde. Câteodată îmi și spune motivele pentru care (n.r. e blocajul). Câteodată reacționează de tipul următor: pune mâna pe telefon, de ce faceți pe Valea Oltului chestia asta?

Și, când întâmpină probleme în trafic, ministrul sună direct la cel responsabil. Grindeanu afirmă că trăiești astfel de situații, „ca orice șofer sau pasager”.

Sun direct, că nu mai sun la companie, de exemplu, la CNAIR, sun că știu cine lucrează: vezi că e oprită circulația, se circulă doar pe sens, dar acolo sunt doar 2-3-4 muncitori. Păi, scuzați-mă, acestea sunt situațiile în care chiar înjur. Dar, când văd că s-a oprit și văd că sunt utilaje, că se lucrează, sunt zeci de muncitori, acelea sunt lucruri necesare. Dar, când vezi că se oprește circulația și sunt doar 3 basculante, normal că nu pot să accept așa ceva. Și, de fiecare dată, reacționez.

Sorin Grindeanu mai spune că reușește să impună ca lucrări de acest tip, care dau peste cap circulația pe culoarele importante din România, să se desfășoare în general noaptea.

CITEȘTE ȘI: