Pe cine lasă Piedone în locul său la Primăria Sectorului 5? / „Cetățenii m-au LEGITIMAT să fac acest transfer”
This browser does not support the video element.
Cristian Popescu Piedone își anunță candidatura la Primăria Capitalei, din partea Partidul Umanist Social Liberal, duminică, într-un eveniment la Palatul Parlamentului. Piedone anunță că vor avea și candidați la europarlamentare.
Mâine, (n.r. duminică) la ora 11:00, la Palatul Parlament, Partidul Umanist Social Liberal, al cărui președinte sunt, va anunța candidatul la Primăria Capitalei și la cele șase sectoare. Iar pe 5 aprilie, la Sala Palatului, vă aștept să vedeți 5000 de oameni unde vom pe liste proprii. Vom candida inclusiv la europarlamentare.
Piedone se autointitulează „primar general”, pentru a se obișnui cu titulatura.
Mâine, Cristian Popescu Piedone va fi anunțat ca și primar al Primăriei Capitalei. Ca și primar, ca să ne să ne obișnuim cu titulatura. Eu vreau să mă obișnuiesc cu titulatura așa.
La Primăria Sectorului 5, în locul lui Piedone va candida un alt Piedone, Vlad, fiul actualului primar. „A excelat în Parlamentul României”, spune Piedone despre fiul său, într-un interviu la Realitatea TV.
La Sectorul 5 va candida Vlad Popescu Piedone. Consultându-mă cu cetățenii și vorbesc, peste concepția unor politicieni. Vlad Popescu Piedone, care a excelat în Parlamentul României, și nu o spun eu, nu l-ați văzut la tribune, bătându-se și smulgând microfoane sau ținând pancarte în mână. A inițiat legi, este promulgatorul a peste 84 de inițiative legislative, dintre care aproape 30 sunt, astăzi, legi cu numele Vlad Popescu Piedone. Alții au dormit în bocanci, alții fac spectacole prin Parlamentul.
Piedone afirmă că cetățenii l-au legitimat „să facă acest transfer”, pentru că vor avea siguranța că proiectele sale la Sectorul 5 vor fi duse mai departe.
CITEȘTE ȘI: