„În comisia de anchetă, conform ponderii, sunt cinci propuneri de la Camera Deputaților din partea PSD și două propuneri de la Senat. Din partea Camerei Deputaților, propunerea a fost – în primul rând disponibilitatea domnului președinte, Liviu Dragnea, să facă parte din comisie, președintele Comisiei juridice – Eugen Nicolicea, președintele Comisiei de apărare – Dorel Căprar, președintele Comisiei SIE – Mihai Weber și domnul deputat Liviu Pleșoianu, ca și comunicator al comisiei din partea PSD”, a precizat, luni, liderul grupului PSD din Cameră, Marcel Ciolacu.
Raluca Turcan: Comisia este „făcătură marca Liviu Dragnea”
Întrebată dacă PNL a stabilit propunerile pentru Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, Raluca Turcan a răspuns negativ, explicând că, oricum, e foarte clară viziune PNL despre acest demers: „e o făcătură marca Liviu Dragnea”.
„N-am stabilit propunerile, noi am spus foarte clar care este poziția PNL privind această Comisie de anchetă: este o făcătură marca Liviu Dragnea, este în primul rând o sfidare la adresa cetățeanului ca o persoană condamnată definitiv pentru furt electoral să aibă pretenția că evaluează corectitudinea unor alegeri electorale. De altfel, îmi aduc aminte că acele camioane cu dovezi referitoare la furtul electoral au încăput în câteva cutii care după aceea au dispărut, în momentul în care a mai fost această discuție”, a declarat președintele PNL.
Turcan a explicat că, din punctul de vedere al liberalilor, ceea ce se încearcă prin înființarea acestei comisii este acoperirea eșecurilor guvernării PSD, care îi umilește pe români: „În același timp, considerăm că această comisie este făcută pentru a distrage atenția de la niște subiecte foarte importante de la care guvernanții dau rateu. Și dau rateu după rateu: mă refer la Legea salarizării unitare, mă refer la impozitul pe gospodărie, mă refer la denaturarea profesiei de consultant fiscal, pe care PSD vrea să-i transforme dintr-o profesie liberală în niște funcționari ai statului care să vină să verifice în mod cu totul și cu totul neconstituțional, veniturile tuturor persoanelor din România, inclusiv ale celor foarte amărâți din mediul rural, care au o vacă și un măgar și care ar trebui, din perspectiva PSD-ului să-și calculeze veniturile și să le impoziteze”, a adăugat aceasta.
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, prin comisia parlamentară de anchetă pe care a cerut-o referitor la alegerile din 2009, vrea să se stabilească dacă „anumite persoane sau instituții s-au implicat într-un mod ilegal sau fără competențe legale în desfășurarea alegerilor sau în influențarea rezultatului final. Trebuie să vedem dacă așa este”. Dragnea a adăugat că, dacă va fi nevoie, va cere documente de la orice instituție publică din România, inclusiv de la Servicii, iar referitor la audierea lui Traian Băsescu, acesta a replicat că „e totuși unul dintre personajele principale”.
„În principal (n.r. își propune) să vadă dacă anumite persoane sau instituții s-au implicat într-un mod ilegal sau fără competențe legale în desfășurarea alegerilor sau în influențarea rezultatului final. Trebuie să vedem dacă așa este. La acea vreme, uniii dintre noi am contestat rezultatele alegerilor, nu s-a verificat, poate acum vom avea acces la mai multe informații. (…) Cineva care nu are ce să ascundă, nu văd de ce nu ar veni la audieri”, a declarat Liviu Dragnea la Parlament.
Președintele Camerei Deputaților a ținut să sublinieze că PNL, USR și PMP s-au opus înființării acestei comisii, în cadrul Birourilor permanente reunite, dar că proiectul de hotărâre a fost adoptat și va fi supus votului plenului miercurea viitoare.
„Astăzi, de-abia după 45 de minute de dezbatere, s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen și se va vota – sper – miercuri, 26 aprilie. Au fost câteva observații din partea PNL, USR, PMP, care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente sau să fie mai clar. Unii colegi au spus că Parlamentul nu ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în media”, a precizat Dragnea, după ședința BPR.
El a arătat că Parlamentul are tot dreptul să investigheze, potrivit Regulamentului și prevederilor constituționale, orice fel de teme: „Apărând aceste informații în spațiul public, Parlamentul nu poate să nu ia act de așa ceva și să încerce să aducă la iveală adevărul sau măcar o parte din adevăr, cu speranța ca măcar o parte din toți cei care vor fi chemați la comisie vor veni și dacă vor veni vor spune tot ceea ce știu”, a arătat Dragnea.
Întrebat dacă vrea să fie președintele acestei comisii, acesta a replicat: „e dorința mea de când eram mic”, explicând că își menține afirmația publică și că speră ca propunerea să fie votată și de colegii săi. Referitor la solicitarea de documente în comisia de anchetă, Dragnea a răspuns afirmativ, arătând că vor cere lămuriri „de la orice instituție publică din România”, dacă vor fi de folos în cursul anchetei și că vor fi audiate mai multe persoane, oricine este necesar, accentuând că Traian Băsescu „este, totuși, unul dintre personajele principale”.
„N-am cum să uit toate documentele cu care mergeam la emisiuni și toate documentele pe care le-am atașat contestației, n-am cum să uit. Am mai auzit și că eu am făcut această comisie de anchetă să-i acopăr pe unii. O să aibă o surpriză”, a mai spus Dragnea, fiind de părere că în 2009 alegerile au fost câștigate de Mircea Geoană.
În urmă cu aproximativ o săptămână, coaliția de guvernare PSD-ALDE a transmis că cere pentru clarificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor și persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.
Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu au convenit să solicite Parlamentului înființarea unei comisii de anchetă parlamentară care să clarifice aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial.
„Este necesară această anchetă în cadrul Parlamentului României, având în vedere că sunt puse în discuție principii ale statului democratic și ale statului de drept, dar și încălcarea principiului separării puterilor în stat prin posibila intervenție nelegitimă a unor instituții în deturnarea procesului electoral. Totodată, se oferă cadrul necesar pentru a se clarifica dacă persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au acționat în interes personal sau în numele instituțiilor pe care le reprezentau”, se arată într-un comunicat de presă semnat de cei doi lideri politici.
Solicitarea vine în contextul în care jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro, în care susținea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi erau preocupați, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.
Laura Codruța Kovesi a refuzat să comenteze afirmațiile jurnalistului. În replică, Andronic a precizat : „Nu comentează, așa e când nu ai răspunsuri”.