Pe cine trimit partidele la CCR

Publicat: 03 05. 2016, 21:12
Actualizat: 08 05. 2018, 10:28

Comisa juridică va centraliza propunerile, urmând ca ulterior plenul să decidă cui îi va reveni mandatul de judecător la CCR.

Attila Varga a fost deputat al UDMR din 1992 până în 2012. El a obținut în 2006 titlul de doctor în drept, în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București, cu o lucrare despre „Constituționalitatea procesului legislativ”.

Judecătoarea Mona-Lisa Neagoe, membru CSM, a fost propusă de PNL pentru un post la CCR și în februarie 2015, dar nu a trecut de votul Senatului.

„(Biroul Permanent a luat act de-n.r.) scrisoarea deschisă din partea președintelui CCR, Augustin Zegrean, referitoare la expirarea mandatului unui judecător la CCR, respectiv a domnului judecător Tudorel Toader. S-a stabilit, în Biroul Permanent, ca termenul de depunere a candidaturii la Comisia juridică să fie până la data de 4 mai, urmând să se ia în dezbatere (candidaturile depuse-n.r.) pe data de 9 mai, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților”, a declarat deputatul PSD Marcel Ciolacu, luni, 18 aprilie, la finalul ședinței conducerii Camerei Deputaților.

Curtea Constituțională a trimis o scrisoare și Senatului prin care solicită declanșarea procedurii de numire a unui nou judecător, având în vedere că mandatul lui Valentin Zoltan Puskas urmează să expire la data de 13 iulie. În cărți ca propunere a Camerei superioare este social-democratul Ioan Chelaru.

De asemenea, mandatul președintelui CCR, Augustin Zegrean, urmează să expire, în locul lui urmând să fie numit un judecător de către Președinție.