Pe youtube a fost bătut cu „ranga”, în comunicatul partidului cu „parul”. Ce s-a întâmplat în realitate? Candidat PMP: „Mi-a luat telelefonul și lanțul de 38 de grame și a demarat în trombă”
This browser does not support the video element.
Relu Arsenescu stă întins în pat, în mână îi atârnă o perfuzie și o doamnă îi ia un interviu. Pe youtube, unde a fost postat filmulețul, omul este prezentat ca „bătut cu ranga”, în comunicatul de la partid cu „parul”. „Se află intrenat în stare gravă”, scrie departamentul de comunicare al PMP, în timp ce candidatul povestește viu cum a decurs incidentul în urma căruia a rămas și fără telefon, și fără lanțul de aur de 38 de grame. „Ca să nu omit”, precizează.
Cum au stat lucrurile? „Mă deplasam cu bicicleta personală către un punct de lucru unde făceam un act de caritate pentru biserică, pe o portiune de 200 de metri, treptele care se merge spre cimitir”, povestește Arsenescu.
Când în față o mașină trasă pe dreapta.
„O știam”, spune el, că e a omului care lucrează e buldoescavator, ba la primărie, ba la altul, „ca să inducă lumea în eroare că nu e a lui ăla, e alui ăla”.
„Mașina era pornită, a plecat în trombă de pe loc un metru, m-a acroșat, m-a dat jos de pe bicicletă, a ieșit din mașină cu un băț telescopic și mi-a dat în zona capului”, povestește Arsenescu, care spune că a reușit să se ridice, numai că omul contracandidatului a plecat rapid.
„Ca să nu omit, mi-a luat telefonul, lanțul de aur de 38 de grame și bățul telescopic care s-a rupt și a plecat în trombă”.
Arsenescu a depus plângere la Poliție, PMP zice că fără rezultate concrete.
Campania electorală începe abia pe 6 mai.