Prima pagină » Știri politice » Pensiile speciale pot fi mărite chiar de la 1 iulie. Modificările votate de senatorii din Comisia de muncă, la propunerea Olguței Vasilescu

Pensiile speciale pot fi mărite chiar de la 1 iulie. Modificările votate de senatorii din Comisia de muncă, la propunerea Olguței Vasilescu

Pensiile speciale pot fi mărite chiar de la 1 iulie. Modificările votate de senatorii din Comisia de muncă, la propunerea Olguței Vasilescu
Senatorii din Comisia de muncă au votat miercuri eliminarea unui articol privind actualizarea pensiilor speciale și militare după ce, cu două ore înainte adoptaseră, cu amendamente, același articol. Concret, proiectul de Lege prevedea, inițial, înghețarea pensiilor speciale până în 2022, însă după eliminarea articolului, pensiile speciale pot fi, astfel, majorate începând chiar cu 1 iulie. În aceeași ședință, senatorii au respins, însă, acordarea sporurilor de 15% pentru persoanele cu handicap vizual și nu au fost de acord nici cu amendamentul care prevedea extinderea sporurilor pentru toate persoanele cu dizabilități.

Eliminarea articolului a fost propusă de ministrul Muncii Lia Vasilescu. Aceasta a cerut permisiunea președintelui de ședință întreruperea discuțiilor cu privire la un alt articol, pentru a reveni asupra articolului privind pensiile speciale și militare.

„Aș vrea din partea inițiatorilor să retragem articolul 40 din textul legii care tocmai s-a votat în comisie, să nu mai apară în plen”, a pus Olguța Vasilescu. Propunerea a fost aprobată după ce, cu doar două ore înainte, senatorii din Comisia de muncă adoptaseră un amendament prin care se suspendă temporar actualizarea pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, ale membrilor Corpului diplomatic și consular, ale judecătorilor și procurorilor, ale militarilor, polițiștilor.

„Până la 1 ianuarie 2019 se suspendă temporar actualizarea în funcție de majorarea salariilor, soldelor, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare a pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, ale membrilor Corpului diplomatic și consular, ale judecătorilor și procurorilor, ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, ale auditorilor publici externi precum și actualizarea indemnizației pentru limită de vârstă de care beneficiază deputații și senatorii”, se precizează în amendamentul depus de Ministerul Muncii la Legea salarizării.

Pensiile speciale pot fi majorate, astfel, chiar de la 1 iulie, deși este stipulată o interdicție potrivit căreia acestea rămâneau înghețate până în 2022. Este vorba despre acele indemnizații speciale acordate parlamentarilor, magistraților, funcționarilor publici parlamentari sau polițiștilor. 

Senatorii din Comisia de muncă nu au fos de acord, în schimb, cu sporurile de 15% pentru persoanele cu handicap vizual, după cum prevede proiectul inițial, și nici cu amendamentul care prevedea extinderea sporurilor pentru toate persoanele cu dizabilități, argumentând că „o chestie minoră poate să fie considerată de medici dizabilitate. Ce facem, dăm sporuri așa la toată lumea? Eventual găsit ce anume dizabilități merită recompensate cu acest spor”. 

 
 
 
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?