Prima pagină » Știri politice » Persoanele cu handicap vizual grav și accentuat, lăsate fără sporuri. Decizia, luată în Senat

Persoanele cu handicap vizual grav și accentuat, lăsate fără sporuri. Decizia, luată în Senat

Persoanele cu handicap vizual grav și accentuat, lăsate fără sporuri. Decizia, luată în Senat
Comisia de muncă a Senatului a respins, miercuri, un articol din Legea salarizarii care prevedea acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru persoanele cu handicap vizual grav și accentuat.

În cadrul dezbaterilor asupra articolului din lege, senatorul PMP, Traian Bădulescu, a spus că există pericolul unei discriminări prin adoptarea articolului.

„Credeți că merită doar persoanele cu handicap vizual? Sau toate persoanele cu handicat? Creăm o discriminare între tipurile de handicap. Cei care au handicap vizula beneficiază, cei care au alte tipuri de handicap nu vor beneficia”, a spus Dorin Bădulescu.

„Așa a fost prevăzut și până acum în legislație. Am considerat că persoanele care au dizabilități trebuie să fie integrate, să nu se facă niciun fel de discriminare față de celelalte persoane. Ele beneficiază prin Codul fiscal de cu totul alte avantaje (…) Considerăm că nu vrem să facem o altă formă de discriminare. O persoană fără un picior poate să lucreze foarte bine la un birou, nu e niciun fel de problemă”, a replicat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Senatorul USR, Florina Presadă, a propus păstrarea termenului de „handicap” și eliminarea termenului „vizual” din textul legii.

„Am înțeles că în legislația din România nu am introdus încă termenul de dizabilitate. Eu zic să păstrăm termenul de handicap tocmai pentru a avea un punct de referință legal și să eliminăm «vizual» din textul articolului. Pentru că acolo spunem clar «handicat grav sau accentuat». E foarte simplu”, a spus senatorul USR, Florina Presadă.

Propunerea sa a fost, însă, respinsă, iar senatorii au votat excluderea din lege a articolului, urmând ca textul să fie reformulat și introdus sub forma unui amendament, atunci când proiectul va intra în dezbatere în plenul Senatului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport