Pesediștii au mutat Codul Penal pe teritoriul american. De ce au rămas liberalii la ușa Ambasadei SUA?

Publicat: 13 12. 2013, 21:13

După intervenția în premieră a diplomaților din ambasadele Olandei, Germaniei, Franței și Germaniei, care au venit joi în Parlament, cerând să discute cu autorii modificării Codului Penal, astăzi, oamenii din spatele superimunității gândite pentru parlamentari, președinte, primari și președinți de Consilii Județene au fost chemați la Ambasada SUA pentru a da explicații pe aceeași temă. La întâlnire nu au participat, însă, și liberalii, care nu au fost invitați de către conducerea comisiei juridice.

Schimbarea de plan, după ce, cu o zi înainte, însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, își stabilise și el o întâlnire la Parlament cu deputații Comisiei Juridice, a apărut după ce premierul Victor Ponta, ca lider al PSD, a catalogat reacția publică a ambasadei SUA după votul de marți ca fiind „singura greșită”.

Înainte ca americanii să dea vreun semnal legat de propriile concluzii, Victor Ponta a ieșit să-i pună public la punct.  „I-am transmis însărcinatului cu afaceri că nu trebuie să atragă atenția niciodată la nimic, că deocamdată nu este cazul să ne atragă atenția. Este foarte bine să ne consultăm, dar de atras atenția nu ne mai atrage atenția nici Moscova, nici altcineva”, a spus premierul la o zi după ce arăta că nu i-a spus „nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii”.

Faptul că pe lista de la Ambasada SUA s-au aflat doar PSD-iști l-a nemulțumit pe Crin Antonescu, liderul PNL, reclamând că deputații liberali au insistat la telefon două zile la rând să ia și ei parte la discuțiile cu diplomații, însă nu li s-a răspuns la niciun apel. „Am fost, dar n-am putut să intrăm și nu din vina Ambasadei SUA”, a sugerat Antonescu un blocaj venit din partea PSD.

Astăzi, după ieșirea deputaților Eugen Nicolicea și Ciprian Nica de la discuțiile cu Duane Butcher, liberala Alina Gorghiu a fost chemată și ea la întâlnirea acestora cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, de la sediul Ministerului. Deși la „consultările” din MJ, anunțate de ieri de Victor Ponta, președintele Camerei, Valeriu Zgonea, era în capul listei, acesta și-a trimis doar un consilier, preferând să rămână în biroul său din Parlament unde se redacta un comunicat oficial după raportul dat de deputați la Ambasadă.

Nicolicea, după confruntarea cu americanii: „Am mers pentru a informa corect”

Singurul care a fost prezent și joi la discuțiile din biroul președintelui Comsiei Juridice, Bogdan Ciucă, cu ambasadorii, la Parlament, chemat și la Ambasada SUA, deputatul UNPR, Eugen Nicolicea, s-a rezumat să relateze, de la întâlnirea cu diplomații americani că s-a mers „pentru a informa corect”.

Contactat de Mediafax, Nicolicea a precizat că la Ambasadă a fost prezent și deputatul PSD Ciprian Nica, vicepreședinte al Comsiei Juridice. Concret, diplomații au luat modificările una câte una, cerând „explicația oficială” și lăsând deschisă posibilitatea de a veni cu întrebări suplimentare, în scris, după ce analizează justificările parlamentarilor.

„A fost o informare reciprocă. Am prezentat punctul de vedere oficial și rămâne ca dânșii să ne întrebe în scris dacă mai au nelămuriri, iar noi să prezentăm unele documente în susținerea a ceea ce am spus, să rămânem în permanent contact în continuare. Noi ne bucurăm în continuare că am putut să exprimăm punctul de vedere, care e total diferit de unele apariții și amplificări negative. Evident că dânșii sunt interesați să afle punctul de vedere oficial, eu nu am cerut să fim crezuți pe cuvânt, am cerut doar să se verifice ceea ce spunem”, a explicat Nicolicea.

Întrebat de ce au mers deputații la Ambasadă și nu au venit reprezentanții Ambasadei la Palatul Parlamentului, cum s-a întâmplat joi, deputatul a ridicat din umeri: „Nu știu detaliile stabilirii întâlnirii”.

Contre PSD – PNL pentru „lista” de intrarea în Ambasadă

Ceea ce nu au explicat însă PSD-iștii a fost modul cum s-a făcut „lista” de intrare pentru „a informa corect Ambasada SUA”.

„Aș vrea să vă spun un lucru care mi se pare nelalocul lui. Câțiva ambasadori au fost ieri în Parlament, la discuții cu Comisia juridică, de asemenea o delegație înțeleg a Comisiei juridice s-a deplasat astăzi către ambasada americană. Vreau să vă spun că reprezentanții PNL în Comisia juridică nu au fost nici înștiințați de către conducerea comisiei, nici invitați, au încercat să participe la aceste discuții, nu erau ca să spun așa pe listă, ceea ce mi se pare nefiresc”, a reclamat Antonescu că liberalii ar fi fost excluși. 

Mai mult, președintele Senatului a sugerat parlamentarii PNL au încercat să forțeze ușa, dar nu erau pe listă „și nu din vina Ambasadei SUA”. „La ambasada americană se intră cu listă, și nu erau. Iar ieri nu au fost chemați (la discuțiile cu diplomații – n.r.) deși s-au interesat, deși au căutat conducerea Comisiei, nu au fost…”, a mai spus Antonescu.

Ulterior, liberalii au fost chemați prin Alina Gorghiu la Ministerul Justiției, acolo unde Robert Cazanciuc a discutat cu Nicolicea și Nica, în prezența unor experți din Minister, despre aceleași modificări controversate care au alertat ambasadele UE și riscă să pună probleme în raportul MCV așteptat în ianuarie.

„Am analizat toate situațiile care au fost prezentate în presă. Am făcut schimbul de informații. Vreau mâine ca fiecare să tragă o concluzie și să ne mai reunim o dată pentru o concluzie armonizată”, a precizat tot Nicolicea, la final. Întrebat dacă ministrul Justiției și-a exprimat vreo îngrijorare, Nicolicea a negat: „Nu l-am auzit niciodată să manifeste o îngrijorare. Domnul ministru este un ministru responsabil, care face față oricărei situații”.

Alertă pentru Codul Penal. Ponta scutură Ambasada SUA, Băsescu o apără

După mai bine de două ore de discuții, diplomații americani nu au lansat niciun semnal public. După votul de marți din Parlament, Ambasada SUA la București a avertizat, printr-un comunicat, că amendamentele la Codul Penal „ar reprezenta un pas înapoi pentru România” și acțiunea Parlamentului „este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României”.

La o zi distanță, Victor Ponta a pus Ambasada la colț. „Singura reacție care cred că a fost total greșită, că nu se referea la realitate, a fost a ambasadei Statelor Unite, care vorbea despre investițiile americane. Din câte știu eu, Chevron investește în România sau poate să plece dacă nu se aplică legea și dacă nu reușim să arătăm că putem proteja proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare dată mi-au spus dacă o proprietate privată poate fi apărată. Aici cred că a fost o greșeală (legat de ambasadă – n.red) și o să transmit acest lucru”, a spus premierul.

Astăzi, avertismentul s-a și concretizat. „I-am transmis însărcinatului cu afaceri că nu trebuie să atragă atenția niciodată la nimic, că deocamdată nu este cazul să ne atragă atenția. Este foarte bine să ne consultăm, dar de atras atenția nu ne mai atrage atenția nici Moscova, nici altcineva”, a anunțat prim-ministrul după o întâlnire politică la Parlament.

Criticile premierului au fost înțelese de președintele Traian Băsescu drept un șantaj pentru ca Washingtonul să accepte scoaterea demnitarilor din atenția DNA într-un stat partener pentru finalizarea investiției Chevron.

„Eu n-am crezut că se poate ajunge la astfel de declarații. Pur și simplu a fost un șantaj pe față”, a comentat Băsescu într-un interviu transmis pe B1.

Potrivit președintelui, „nu numai SUA, ci și Germania și Franța și România își vor susține atât cât pot companiile”. „Dar să nu vă imaginați că vor face compromisuri de la statul de drept pentru un contract”, a adăugat el.