Peste 150 de aleși locali din PNL și PSD trec la AUR / Simion: Mișcarea e în semn de protest față de negocierile pentru comasarea alegerilor
AUR anunță că își mărește efectivul de aleși locali cu încă aproape 150 de persoane. „Primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD au venit alături de noi”, spune George Simion.
Motivul ar fi nemulțumirea față de negocierile pentru comasarea alegerilor, din coaliție. Simion i-a adus în fața Parlamentului să-i prezinte, miercuri.
Oamenii ăștia nu sunt membri AUR acum pentru că își pot pierde mandatul. Când se stabilește data alegerilor vor semna o adeziune pentru partidul AUR. Sigur că PNL, speriat, i-a demis pe consilierii de la Sectorul 3. Sigur că oameni cu demnitate, consilierii de la Sectorul 1 PNL și-au dat demisia, dar situația este explozivă. Sigur că ne-am fi dorit să se respecte Constituția și legile țării. Ne-am fi dorit ca alegerile să fie la termen. Suntem pregătiți și dacă nu sunt la termen aceste alegeri” spune George Simion.
Mai mult, președintele AUR anunță că în perioada următoare alături de Alianță vor veni și mai mulți liberali și social-democrați.
Mesajul nostru e clar: suntem pregătiți de alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile și Constituția. Vor urma mult mai mulți, vom strica majoritățile actuale din Consiliile Locale și Județene, blaturile baronilor locali.
După conferința de presă din curtea Casei Poporului, Simion a mers la președintele AEP Toni Greblă, pentru a-i prezenta mai multe nereguli sesizate de cetățeni din diaspora.
Colegii noștri din Anglia, Italia, au fost chemați la ambasade să primească instructajul pentru alegeri și asta li s-a spus, că românii trebuie să aibă reședința în respectivul stat. Și modificarea pe repede înainte a regulamentului AEP, acum înainte de alegeri, tocmai pentru a-și pune oamenii comozi în funcțiile de conducere, pentru a pregăti marea fraudă de la vot și pentru a externaliza serviciile de IT din cadrul AEP.