Prima pagină » Știri politice » Peste 90 de cereri pentru urna mobilă la Spitalul din Blaj, anulate de BEJ

Peste 90 de cereri pentru urna mobilă la Spitalul din Blaj, anulate de BEJ

Peste 90 de cereri pentru urna mobilă la Spitalul din Blaj, anulate de BEJ
Peste 90 de cereri pentru urna mobilă la Spitalul din Blaj, anulate de BEJ

Potrivit Biroului Electoral Județean (BEJ) Alba, membrii biroului au decis, duminică, în unanimitate, să acepte o contestație depusă de Alianța PSD-UNPR-PC prin care se solicita anularea a 93 de cereri pentru trimiterea urnei mobile la Spitalul Blaj, pe motiv că au fost depuse prea târziu.

Cererile pentru urna mobilă au fost depuse duminică dimineață de către reprezentanții spitalului și aceptate de biroul secției de votare numărul 85 din Blaj.

Biroul Electoral Județean a decis anularea deciziei secției de votare din Blaj și constatarea ca „tardiv depuse a cererilor pentru deplasarea urnei speciale”, decizia fiind definitivă.

Conform reprezentanților BEJ Alba, cei 93 de pacienți de la Spitalul Blaj nu apucaseră să voteze înainte de soluționarea contestației.

Și la Spitalul Județean Alba au fost depuse 297 de cereri pentru urna mobilă.

Managerul spitalului, Nicoleta Coșarcă, a spus că bolnavii vor vota în cadrul fiecărei secții a unității medicale, la urne mobile trimise de la mai multe secții de votare din municipiu.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, în județul Alba au votat pe listele suplimentare 14.634 de persoane dintre care 1.723 au votat la urna mobilă.

Alegătorii netransportabili din motive de boală sau invalididate, cei internați în spital, cei aflați în arestul poliției, în arest la domiciliu sau care execută, în penitenciar, o pedeapsă privativă de libertate pot vota folosind urna specială, cereri în acest sens putând fi depuse până în preziua alegerilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani