Petru Movilă (PMP), critici privind aprobarea PNRR. „Nu există nimic public, transparent, asumat de Guvern”
Petru Movilă, fost deputat și preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Iaşi, critică Guvernul pentru lipsa de transparență cu privire la proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Fostul deputat Petru Movilă, actual administrator public (city manager) al municipiului Iași, critică autoritățile centrale pentru lipsa de transparență provind proiectele incluse în PNRR și stadiul aprobării acestuia.
„PNRR, Planul național de redresare și reziliență, trebuie făcut public. Este absolut corect și moral față de români, pentru că aceștia trebuie să cunoasca ce a propus Guvernul Românie la finanțare prin acest proiect. Este obligație legală ca Guvernul să puna în dezbatere publică aceasta temă, forma finală, cu o valoare de aproximativ 30 miliarde euro”, a scris Petru Movilă, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Iaşi, într—o postare pe Facebook.
Care sunt proiectele pentru Moldova
Fostul parlamentar de Iași susține că trebuie facute publice, dacă există, solicitările sau condiționările Comisiei Europene pentru România, referitoare la aprobarea PNRR.
„Trebuie precizări publice referitoare la data la care se va redepune PNRR la Bruxelles și forma finală a acestuia. La acest moment nu există nimic public, transparent, asumat de Guvern referitor la cele două solicitări. Nu se cunosc condițiile în care un proiect poate fi depus și inclus pe lista PNRR”, a scris Petru Movilă pe rețeaua de socializare.
Concret, city managerul Iașiului, întreabă public dacă pentru Iași și Moldova vor fi incluse la finanțare Autostrada 7 și A8 A, Siret-Bacău-Focșani-Ruse, sau dacă regiunea va beneficia de Institutul de boli cardio-vasculare, sosele de centură și alte proiecte.
„USR-PLUS s-a privatizat cu aceasta temă, liberalii sunt pe lângă, precum galeria din sport. PNRR trebuie asumat de Guvern ca un program de cursă lungă, făcut public. Trebuie să fie un program pentru România, pentru români și nu pentru găști sau negocieri din interiorul partidelor sau dintre acestea”, a conchis Petru Movilă.
Alocările prin Programul Național de Redresare și Rezilianță ar urma să intre în țară la începutul anului viitor, după cum a anunțat vicepremierul Dan Barna. Planul României ar urma să fie aprobat în septembrie de forul comunitar, potrivit ministrului de resort, Cristian Ghinea.