Piedone îl SUSȚINE pe Rareș Hopincă, candidatul PSD, pentru Primăria Sectorului 2
Cristian Popescu Piedone a decis să nu înscrie niciun candidat în cursa pentru Primăria Sectorului 2. În schimb, formațiunea pe care o conduce îl va sprijini electoral pe Rareș Hopincă, actualul prefect al Capitalei și omul cu care coaliția PSD-PNL va merge în alegerile locale.
Piedone spune că apreciază modul în care a interacționat, în calitate de primar de sector, cu prefectul Capitalei.
Piedone: „Este politica PUSL”
„Partidul Umanist Social Liberal din România nu depune listă cu candidat la Primăria Sectorului 2 ci îl susține pe domnul prefect Rareș Hopincă la funcția de primar. PUSL va depune doar liste de consilieri. Este politica PUSL având în vedere tinerețea, experiența, cunoștința mea personală, interactivitate cu domnul prefect în funcție Rareș Hopincă, viitorul primar al Sectorului 2, cel care în lipsa mea a ținut primăria ca citymanager.
Nu mă interesează formațiunea lui. Eu am ales ca președinte al PUSL din România să nu îi pun contracandidat, să merg direct în Consiliu”, a declarat Cristian Popescu Piedone la Antena 3.
„Mă surprinde extrem de plăcut poziția domnului primar Piedone. Dânsul știe că îi apreciez munca.
De altfel, cât am colaborat la Primăria Sectorului 5, a existat continuitate de proiecte atât când am preluat eu proiectele domnului Piedone, cât și ulterior, când le-a reluat după mandatul meu de citymanager”, a replicat Rareș Hopincă.
Rareș Hopincă, prefect al Capitalei, este susținut în alegerile pentru Primăria Sectorului 2 de coaliția de guvernare PSD-PNL, fiind candidat din partea social-democraților.
Anterior, Hopincă a lucrat în marketing și comunicare, de unde a plecat pentru a se ocupa de administrația publică locală.
Printre altele, el a ocupat și funcția de city manager al Sectorului 5.
Cu cine merge alianța PSD-PNL la Capitală
Alianța PSD-PNL merge în alegerile locale din Capitală cu următorii: George Tuță (din partea PNL) va candida Sectorul 1, Robert Negoiță (PSD) – Sectorul 3, Daniel Baluță (PSD) – Sectorul 4, Adrian Vighenciu (PSD) – Sectorul 5 și Ciprian Ciucu – Sectorul 6.
Candidat la Primăria Capitalei a fost desemnat medicul Cătălin Cîrstoiu, manager al Spitalului Universitar București. El îl va avea ca adversare chiar pe Cristian Popescu Piedone, care și-a anunțat intenția de a intra în cursă pentru PMB.
CITEȘTE ȘI: