Piedone propune demiterea directorului Economat: A cumpărat pixuri de lux, dar și tablete care nu au ajuns la elevi
Primarul Sectorului 5, Cristian Victor Piedone Popescu a propus, luni, Consilului Local să solicite demiterea „de îndată” a directorului societăţii Economat, pe care îl acuză că a cumpărat tablete care nu au ajuns la elevi, dar şi pixuri de lux.
Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu a propus Consiliului Local să solicite demiterea directorului general al Economat Sector 5 SRL şi, totodată, schimbarea consiliului de administraţie al societăţii pentru management defectuos.
„Pe lângă numeroasele nereguli constatate până acum, printre care reamintim achiziţionarea de către Economat SRL a peste 30.000 de tablete sau a pixurilor Montegrappa, edilul Cristian-Victor Piedone Popescu a efectuat o vizită de lucru în teren, în urma căreia a descoperit că în Piaţa George Coşbuc sunt depozite zeci de mii de containere şi cutii de arhivare cumpărate de Economat SRL şi vândute mai apoi către ADP, AES şi Salubrizare Fapte 5 SA. Tot în Piaţa George Coşbuc sunt depozitate mii de pachete de şerveţele şi topuri de hârtie”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Sectorului 5 al Capitalei.
Potrivit documentului, primarul a dispus inventarierea tuturor bunurilor aflate în depozitele din Piaţa George Coşbuc, iar în zilele următoare va publica toate informaţiile legate de stocurile existente şi valoarea acestora.
Doar consilierii locali pot solicita demiterea directorului SC Economat, deoarece Consiliul Local Sector 5 este unicul acţionar al societăţii.
Piedone vine cu noi acuzații la adresa fostului edil de la sectorul 5: Risipă de aproape jumătate de milion de euro
Primarul sectorului 5 din Capitală, Cristian Popescu Piedone, aduce noi acuzații fostei administrații și spune că fostul edil a făcut achiziții inutile de aproape jumătate de milion de euro!
„Risipă, risipă și iar risipă! Bunuri de 493 de mii de euro, depozitate în Piața Ferentari!
Când credeam că am terminat cu descoperirile legate de risipa banilor publici în Sectorul 5, ca prin minune aflu despre alte achiziții făcute în perioada fostei conduceri a Primăriei. Aflat într-o vizită pe teren, am vrut să intru în Piața Ferentari, dar… surpriză! Piața era închisă. Am luat legătura cu persoanele responsabile pentru a vedea de ce se întâmplă acest lucru și pentru a afla ce se află în acest spațiu.