„Eu cred că președintele Klaus Iohannis nu are nici un motiv să retrimită legea (salarizării-n.r.) în Parlament. De altfel, noi pe zi ce trece demontăm toate aceste minciuni, inclusiv că s-au crescut salariile doar la demnitari și culmea este că la demnitari scad și la toți ceilalți bugetari au crescut salariile (…)”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
Ministrul Muncii a afrmat că legea salarizării va fi votată în aceeași formă dacă va fi retrimisă de președinte în Parlament.
„Chiar dacă președintele retrimite legea în Parlament ea se va vota la fel. Singurul lucru care se poate întâmpla, dar pe care bănuiesc că nu îl vrea președintele României, este că nu se va mai aplica de la 1 iulie și noi credem că cei din administrația locală așteaptă deja această lege ca să intre pe noua grilă de salarizare, iar în ceea ce privește motivele de neconstituționalitate ale legii, ele nu există”, a spus Olguta Vasilescu.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis cu majoritate de voturi, în ședința de luni, trimiterea unei scrisori către președintele Klaus Iohannis prin care solicită întoarcerea legii salarizării în Parlament, au declarat surse din cadrulCSMpentru MEDIAFAX.
Surse din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că plenulCSMa decis, în ședința de luni, transmiterea unei scrisori către președintele României, Klaus Iohannis, prin care să solicite întoarcerea legii salarizării în Parlament pentru „dezbateri reale”, având în vedere diferențele salariale dintre magistrații de la judecătorii și parchetele de pe lângă aceste instanțe și ceilalți.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, a declarat, luni, nu ar trebui să existe diferențe financiare între judecători și procurori, acesta fiind motivul pentru care a cerut instanței supreme, Avocatului Poporului și președintelui României sesizarea Curții Constituționale pe legea salarizării.
„Statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării. Nu se poate face o discriminare între diverse categorii de magistrați. Puteți vedea detaliat modul în care am motivat scrisoarea publică pe care am trimis-o la diverse instituții și sunt sigur că această problemă va fi clarificată în spiritul deciziilor Curții Constituționale”, a declarat Augustin Lazăr.