Planul de ajustare a DEFICITULUI, discutat în Coaliție, înainte să fie prezentat la Bruxelles. Marcel Boloș, așteptat luni la Guvern

Publicat: 19 07. 2024, 09:00

Coaliția de Guvernare trebuie să decidă, cel mai probabil luni, planul de ajustare a deficitului, pentru a-l prezenta mai departe Comisiei Europene. Vorbim despre un deadline fixat pe 15 octombrie, când Guvernul de la București trebuie să explice oficialilor de la Bruxelles cum vor reuși să scadă deficitul la 3%.

Planul Guvernului este să ceară o prelungire a termenului de până la 7 ani și nu de 3-4, cum o cere Comisia Europeană pentru a reduce deficitul la 3%, în condițiile în care țara noastră va încheia anul cu un deficit aproape la fel ca anul trecut, adică de aproximativ 6%.

Ministrul Marcel Boloș spune că: ,,Ajustarea se poate face pe 4/5 sau pe 7 ani, dacă ne asumăm reforme şi investiţii. Strategia propusă de România este o ajustare pe 7 ani, timp în care trebuie să realizăm cel puţin reformele asumate prin PNRR”.

Abia după ce va fi agreat în Coaliție, vom merge să îl prezentăm la Bruxelles. Până atunci, am agreat că vom prezenta o analiză de detaliu privind sistemul de cheltuieli publice la nivelul instituțiilor și companiilor cu capital de stat, posibilitatea îmbunătățirii gradului de colectare a veniturilor încasate la buget, reducerea gap-ului de TVA și continuarea implementării măsurilor de digitalizare și de combatere a evaziunii fiscale pe perioada ajustării deficitului bugetar, a declarat Marcel Boloș.

Tot în Coaliție, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar urma să stabilească probabil și viitorul lui Klaus Iohannis, în condițiile în care șeful statului ar rămâne șomer după terminarea mandatului, iar singurul care îl poate ajuta cu o recomandare este premierul Marcel Ciolacu.


CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, NEGOCIERI cu C.E. pentru un plan de INVESTIȚII masive al României, în următorii 5 ani, fără POVARA unui deficit restrictiv

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: „România nu este SUPRATAXATĂ, România colectează foarte puţin”

DRUM ÎNCHIS pentru Klaus Iohannis la o funcție UE / Surse: „Poate vice la NATO. În rest, NU are nicio șansă”