Planul de comunicare al PSD în războiul cu Grindeanu. Directivele primite de „vocile” partidului. DOCUMENT
Potrivit unor surse politice din interiorul PSD, documentul a fost primit de către comunicatori, iar acesta conține directive clare despre ce trebuie să spună aceștia în ieșirile publice.
„Unghiul principal: PSD se află sub asediul statului paralel. După victoria PSD în alegerile parlamentare, am asistat la continuarea unui scenariu mai vechi de folosire a PSD în interesul sistemului cu scopul de a captura statul. În România au avut loc alegeri democratice, a avut loc o campanie electorală, un partid a câștigat alegerile, o coaliție a câștigat guvernarea, iar țara e condusă acum de un individ din Timișoara, care s-a încuiat pe dinăuntru în Guvern și insultă democrația, electoratul, legile țării.”, se arăta în documentul intern.
Același act arată că PSD se confruntă cu o acțiune politică ilegală la care participă forțe din afara PSD și din interiorul structurilor de putere paralelă.
„Prin instrumentarea unui nou dosar penal, sistemul a blocat posibilitatea președintelui PSD de a ocupa funcția de prim-ministru. Propunerea de premier a PSD a fost respinsă (Sevil Shhaideh), apoi a fost acceptată o altă propunere, care s-a dovedit a fi cea preferată de sistem. E vorba de Sorin Grindeanu”.
Totodată, se vorbește despre strategia în trei pași: atacarea liderului, blocarea actului de guvernare, crearea unui pol alternativ de putere în PSD.
„Victor Ponta este adevăratul responsabil pentru eșecul USL și, așa cum a rupt USL, acum dorește să rupă PSD, totul în interesul sistemului. Liviu Dragnea este omul care a închis relațiile PSD cu Gabriel Oprea și care a dorit o separare a politicului de servicii. (…) În acest moment, Victor Ponta este un Gabriel Oprea pentru Sorin Grindeanu. Echipa Ponta – Grindeanu pun la cale, cu sprijinul oamenilor din servicii, un nou UNPR, un nou partid balama care să facă jocurile în Parlament. Partidele se nasc din alegeri, nu în unități militare”, se mai arată în documentul intern.
Se vorbește și despre ancheta parlamentară în privința SIPA, dar și despre activitatea comisiei SRI. „Statul paralel s-a speriat și acționează acum prin conservele Ponta și Grindeanu în direcția îndepărtării prin forță, nedemocratic și ilegal a PSD de la guvernare”.