Prima pagină » Știri politice » Plecat de la MAE, Meleșcanu a găsit vinovatul pentru cozile umilinței de la alegerile prezidențiale

Plecat de la MAE, Meleșcanu a găsit vinovatul pentru cozile umilinței de la alegerile prezidențiale

Plecat de la MAE, Meleșcanu a găsit vinovatul pentru cozile umilinței de la alegerile prezidențiale
Dacă cele cinci zile în care a fost ministru de Externe nu găsea vinovați pentru problemele organizării alegerilor prezidențiale în străinătate, Teodor Meleșcanu plasează acum răspunderea asupra partidelor politice, relatează Ziare.com

Fostul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, este convins că niciun partid nu a dorit de fapt să rezolve problema votului milioanelor de români aflați în afara țării.
 
Invitat miercuri seară, la Realitatea TV, Meleșcanu a declarat că principala concluzie pe care a tras-o din mandatul său „este un pic pesimistă”.
 
„Este pesimistă pentru că îmi este clar că niciun partid politic în România nu a dorit să rezolve problema votului în afara frontierelor țării. Din diverse motive. Fie din necunoaștere, din iresponsabilitate sau poate chiar de frică. Toată lumea a încercat să o pună undeva cât mai dedesubt”, a acuzat Meleșcanu, care a fost șeful MAE doar 8 zile, după care și-a dat demisia.
 
Privind spre viitor, Meleșcanu s-a „angajat” să facă un proiect de lege privind votul românilor din străinătate, împreună cu societatea civilă și liderii importanți ai comunităților de peste hotare.
 
„Numai în acest fel vom avea garanția că, într-adevăr, se va ține seamă de interesele și de situația reală pe care o au românii în străinătate, pentru a-și putea exercită cu adevărat dreptul de vot”, consideră fostul șef SIE.
 
Acesta a depistat și principală problemă în momentul de față: nu se cunoaște numărul celor care doresc să voteze. „Altfel, orice organizare este aleatorie. Este bazată doar pe presupuneri, discuții personale…”, a spus Teodor Meleșcanu. 

(SURSA: Ziare.com)

Citește și