Plecată din România, Udrea transmite pe Facebook un mesaj „lașilor” care nu se „ocupă de ce e important pentru țară”

Publicat: 16 02. 2018, 09:23

„După ce a ieșit un rahat cu dezvăluirile despre abuzurile din justiție, după ce Sistemul a dat șah mat, și Kovesi a umilit iar toți marii politicieni și conducători ai țării(bravo ei), presa e gata să meargă pe manipulare și să facă subiect cu Elena Udrea, ca să se schimbe tema și să nu mai vorbească nimeni despre ce se întâmplă în România””, scrie Udrea pe Facbook.

Calificându-i drept „lași” pe cei care sunt preocupași de persoana sa și nu de abuzuri, ea comentează că este „un cetățean liber, chiar și al unei țări care nu mai respectă nimic din ceea ce înseamnă libertatea și drepturile cetățenilor” și nu avea de ce să fugă, precizând că se va întoarce când își va termina „treaba, vacanța, vizita etc”.

„Lăsați manipulările! Ocupați-vă de ce e important pentru țară, dacă vreți să faceți ceva util. Sau, dacă ați înțeles că nu aveți mari șanse de izbândă, luați-vă vacanță și mergeți în Costa Rica, ca să vă lămuriți cum stau lucrurile, să nu trăiți în poveștile Securității…”, a mai scris Udrea pe Facebook.

Săptămâna tercută, fostul ministru Elena Udrea a reacționat tot pe Facebook după ce în spațiul public au apărut informații că a plecat din țară și spune că este dreptul ei, neavând vreo restricție, dar că unii scriu la comand.

„Unii nu au avut somn și, după miezul nopții s-au apucat să împrăștie «pe surse» că «Elena Udrea a părăsit țara»!!!

Așa, și??? Și ce dacă «am părăsit țara»??? Ce vă agită atât de tare de nu dormiți noaptea din cauza mea? Sau ați primit ordin pe unitate să vă ridicați din scutece și să vă lamentați pe net? «Am părăsit țara» de nu știu câte ori până acum și o să o mai «părăsesc» oricând e nevoie. Că plec cu treabă sau plec în vacanță, mă privește fix pe mine. La fel cum și dacă aș merge să o vizitez pe Alina Bica în Costa Rica sau m-aș plimba cu ea la Paris, ar fi fix problema noastră. Așa că pe loc repaus până la noile ordine! P.S. Cine chiar ar fi vrut să se știe unde sunt zilele acestea, putea afla ușor, nu e niciun secret, ba chiar este o informație oficială”, a susținut Elena Udrea, într-o postare vineri, pe Facebook.

Alexandru Chiciu, avocatul fostului ministru, a declarat, vinerea trecută, pentru MEDIAFAX că Elena Udrea i-a comunicat că este la Atena și că aceasta nu dispune de măsuri preventive în vreun dosar.