Pleșoianu, despre Dăncilă: În spatele ei scria „Jos statul paralel”, acum nu știe dacă există – FOTO
Doamna Dăncilă, după cum bine știți, urca împreună cu mine pe scenă la mitingul din 9 iunie 2018, în spatele domniei sale era un ecran mare de tot pe care îl vedea toată lumea, sutele de mii de oameni care au fost în Piața Victoriei pe care scria, ce să vedem, jos statul paralel, în fața doamnei Dăncilă era un pupitru pe care scria tot jos statul paralel, acum doamna Dăncilă spune în mod repetat că nu știe dacă există că părerile sunt împărțite, eu nu pot să accept așa ceva, vedeți noi putem să avem idei, putem să intrăm în polemică, putem să avem idei diferite, dar este important să rămânem pe ideea pe care am avut-o până acum, nu să ne transformăm de pe o zi pe alta… să ne tragem de sfori… a și spus că este alt om acum, că dintr-o dată s-a regăsit pe sine, că până acum nu a fost dânsa, vă dați seama că premierul României spune că nu a fost cu adevărat ea însăși până acum. Nu am cum să nu mă gândesc la faptul că este teleghidată, nu am cum să mă gândesc”, a declarat Liviu Pleșoianu..
Întrebat de cine e controlată, Pleșoianu a răspuns: „Nu știu. De oameni care nu fac parte din statul paralel pentru că statul paralel nu există”.
Acesta acuză și că „doamna Dăncilă a predat cu arme și muniții partidul inclusiv față de domnul Klaus Iohannis, doamna Dăncilă nu a vrut să facă acea restructurare atunci, a stat încontinuu și a așteptat de la Iohannis o reacție, inclusiv atunci când a fost vorba despre revocarea lui Augustin Lazăr, nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Ce este foarte sigur este că sunt foarte mulți oameni, oameni simpli care votează acest partid și care sunt îngrozitor de supărați pe ce se întâmplă în momentul de față, pentru că se simt trădați”.
Liviu Pleșoianu a anunțat că va candida pentru funcția de președinte PSD, funcție pentru care va lupta cu Viorica Dăncilă.