Pleșoianu, după ce a pierdut cursa pentru șefia PSD: Mă regăsesc în actualul PSD. Nu mă regăsesc în noua linie ideologică care chiar a devenit noua conducere
„Probabil că au rezonat, de fapt s-a văzut că sala a rezonat cu mesajul meu. Până la urmă, am venit cu un singur gând – să transmit mesajul meu oamenilor simpli de acasă și cred că de aceea a rezonat și sala. Mă regăsesc în actualul PSD, pentru că sunt foarte mulți oameni de calitate, inclusiv în sală. Nu mă regăsesc în noua linie ideologică a PSD, care chiar a devenit noua conducere a PSD”, a afirmat Liviu Pleșoianu, clasat pe locul al doilea în competiție pentru șefia formațiunii.
Acesta a adăugat că există falii în orice partid, inclusiv în USR, precizând că el nu este adeptul devizei „uniți în cuget și simțiri” în PSD.
„Există vreun partid unde nu sunt falii? Înclusiv la USR, care e un partid nou, ați văzut că sunt falii. Eu de asta nu rezonez la mesajul acesta uniți în cuget și simțiri. Da, îmi mențin părerea despre doamna Dăncilă și chiar să nu existe o doamna Dăncilă trei, că o doamna Dăncilă doi există”, a explicat Pleșoianu.
Întrebat dacă mai candidează la prezidențiale, Liviu Pleșoianu a răspuns: „Sunt mulțumit că mi-am păstrat discursul și cel de acum un an, doi sau trei. Da, voi merge mai departe. Va fi un Congres la finalul lunii iulie, începutul lunii august. Dacă nu voi fi susținut, voi anunța ce voi face mai departe. Eu am spus că voi candida și voi candida cu siguranță. PSD nu este CEx. Pentru mine PSD e alcătuit din oameni și pulsul oamenilor eu cam l-am luat chiar dacă unii oamenii se văd că nu văd lucrul acesta”.
Viorica Dăncilă a primit 2.828 de voturi pentru a deveni președinte al PSD, din partea delegaților prezenți la Congresul extraordinar, au declarat surse din partid pentru Mediafax. Eugen Teodorovici a fost ales președinte executiv cu 2.463 de voturi.
Liviu Pleșoianu a primit 715 voturi din partea delegaților, Șerban Nicolae – 375 de voturi pentru, iar Ecaterina Andronescu numai 50 de voturi pentru, au precizat sursele citate. Toți au candidat pentru șefia PSD.
Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre