Prima pagină » Știri politice » Pleșoianu, scrisoare deschisă către PSD: Partidul a fost preluat de călăi ai oricărui principiu

Pleșoianu, scrisoare deschisă către PSD: Partidul a fost preluat de călăi ai oricărui principiu

Pleșoianu, scrisoare deschisă către PSD: Partidul a fost preluat de călăi ai oricărui principiu
Liviu Pleșoianu a adresat o scrisoare deschisă colegilor din PSD, precizând că partidul a fost preluat de „călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează și își inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri".

„Scrisoare deschisă către colegii din PSD. Chiar dacă acest mesaj nu vă este transmis de unul care e „de-o viață în PSD”, ci doar de aproape trei ani, poate va conta tocmai pentru că cel care îl semnează nu are doctorate la SRI, nu are cărți cu prefață și postfață semnate de Coldea și Maior, nu ia masa în pădure decât la picnic, cu prietenii săi de-o viață și nu culege struguri decât în via străbunicilor de la țară…”, a scris Liviu Pleșoianu, joi, pe Facebok.

Redăm integral postarea deputatului PSD pe rețeaua de socializare:

„Am încercat și am reușit din octombrie 2016 și până acum două lucruri pe care le consider foarte importante: să lupt fără preget și fără rezerve cu Hidra care a luat această țară ostatică de mai bine de un deceniu și, în același timp, să nu particip la NICIO întâlnire, de orice fel, a vreunei grupări interne sau externe de putere, din interiorul sau din exteriorul României. Faptul de a rămâne LIBER, complet LIBER, este ceva fără de care nu pot să funcționez. Ca atare, apreciez și voi continua să apreciez în partid și în afara lui DOAR susținerea celorlalți OAMENI LIBERI! În primul rând pentru că eu așa sunt construit. Și tot în primul rând, pentru că eu am convingerea că românii de așa ceva au nevoie – de oameni care să intre în politică crezând în ceva și nu sperând la ceva! Deși despre asta este vorba, mă feresc să-i spun „politica altfel” pentru că termenul a fost confiscat deja de multă vreme de personaje inventate și gonflate precum Cioloș și Iohannis – baloane de săpun umplute cu marketing politic…

Consider că 2019 este anul în care ar trebui să începem să ne re-construim un DRUM, să ne re-gândim un SENS național. De asemenea, la nivel de partid este și anul în care ar trebui să ne desprindem de trecutul și de prezentul mult prea bogat în pactizări și înțelegeri pe sub masă și dincolo de cortină. Dacă este să mă întrebați pe mine, nu de mutații ideologice pompoase avem noi nevoie acum, ci de un lucru cât se poate de simplu: de a încerca, măcar în anul acesta, să acționăm la adăpostul propriilor credințe și idealuri, iar nu sub pavăza feluritelor grupări suprademocratice și metastatale. Eu, în mod categoric, voi merge mai departe privind înainte doar către principiile și idealurile mele și ale celor care ne-au votat. Dacă PSD, în ansamblul lui, va rezona cu această linie, vom merge împreună și vom construi împreună SENSURI noi. Dacă nu, eu îmi voi vedea în continuare de drum și nu mă voi opri…

Cât despre ce se întâmplă zilele acestea în PSD, lucrurile sunt simple: partidul a fost preluat de călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează și își inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri. Impostorilor, meduzelor nu am ce să le transmit. Colegilor verticali și oamenilor care ne-au votat în 2016 așa cum ne-au votat și în 2012 am însă multe să le spun. Cu ei chiar am de ce să vorbesc despre CURAJ și despre PRINCIPII puse în practică!

Ca atare, îmi exprim public sprijinul pentru organizarea rapidă a unui Congres și pentru o nouă conducere a PSD, alcătuită din oameni precum Codrin Stefanescu, Serban Nicolae, Lia Olguta Vasilescu și toți ceilalți colegi cu genunchii tari și cu discurs PUBLIC asumat! De asemenea, reiterez public și clar intenția mea de a candida la alegerile prezidențiale din acest an. Așa cum am scris și în cartea recent lansată, voi continua să lucrez și să lupt pentru „ROMÂNIA – ȚARA UNUI VIS POSIBIL”!

P.S. Cât despre CURAJ și ASUMARE a unor PRINCIPII, provoc oricând la discuții PUBLICE orice politician-meduză care, lipsit complet de coloană vertebrală, se izbește frontal de sine însuși și contrazice azi tot ce spunea cu convingere ieri!

…Pentru că am fost primul care, încă din luna decembrie 2016, imediat după alegeri, am spus că Iohannis ar trebui suspendat și că, dacă acest lucru nu se întâmplă, va face tot ce ține de el ca „să nu mai rămână piatră pe piatră în această țară”. Exact această expresie am folosit-o. Multora li s-a părut exagerată, prea dură. …Apoi, s-a văzut că am avut perfectă dreptate!

…În data de 7 februarie 2017, în plină isterie națională legată de „OUG 13″, am rămas în bancă, în Parlamentul României, unde am fost trimis prin VOTUL OAMENILOR, și am protestat civilizat pe toata durata „discursului” plin de ură scrâșnită al Insului din Deal.

…Tot în acea perioadă, am insistat pe toate căile posibile ca PSD să le dea ocazia să se exprime public celor care nu cred într-un stat condus de oameni din spatele cortinei. Mi-am conceput și un mesaj care să mă definească în tot ceea ce fac: „Lasă-i să lupte alături de tine pe cei care te-au ales să lupți pentru ei!”…

…În aprilie, m-am dus chiar în bârlogul… mamutului radioactiv. În plină dezbatere a Comisiei de la Veneția, găzduită la Cotroceni, am vorbit în fața tuturor despre încălcarea grosolană a Constituției României de către Insul-în-geacă-roșie, despre cum înțelege el să nu fie mediator, ci dezbinator și instigator!

…În cadrul ședințelor Comisiei de Anchetă din Parlament am adresat toate întrebările corecte, fără nicio ezitare, chiar dacă acolo se afla marele GEORGE MAIOR… Apoi, fără să cer vreun ajutor de la partid, m-am dus pe persoană fizică în fața sediului central DNA, pentru a-i adresa distinsei KOVESI întrebarea de care tot fugea: „Ce ați căutat acasă la Oprea în seara turului II al alegerilor prezidențiale din 2009?”.

…Câteva săptămâni mai târziu, i-am adresat aceeași întrebare și la Bruxelles, privind-o în ochi fără să clipesc și întâlnindu-i toată URA de care e capabilă. Și e capabilă de INUMAN de multă…

…Pentru înlăturarea lui Grindeanu am votat fără ezitare. DAR pentru numirea sa la ANCOM n-am mai votat câteva luni mai târziu, declarând că nu sunt BIPOLAR!

…Pentru înscăunarea lui Tudose n-am votat și mă felicit în fiecare zi pentru asta!

…Am considerat important să lucrez la Legea ONG-urilor, deși, așa cum mă așteptam, o puternică opoziție a venit chiar dinspre propriul Guvern. Au urmat multe alte proiecte, precum cel privind limitarea mandatelor șefilor din servicii sau cel privind excluderea din magistratură a celor care au lucrat în echipe mixte, în baza protocoalelor secrete cu SRI.

…Bugetul pe 2018 nu l-am votat, pentru că nu mi se pare normal să aloci bani în plus către instituțiile de forță înainte de a le fi reformat cu adevărat.

…Acelor membri ai opoziției care confundă Parlamentul cu stadionul le-am ținut piept cu propriile arme, pentru că n-am suportat să văd cum sunt efectiv HĂRȚUIȚI colegii mei în Parlamentul României de către o adunătură de roboței cipați.

…Ambasadorilor și ZEILOR de la Bruxelles le-am răspuns ferm și argumentat de fiecare dată când au înțeles să ne bată cu linia peste degete, din reflexul de a ne considera copiii inadecvați ai Vestului.

Multe ar mai fi de spus despre CURAJ, despre asumarea unei lupte împotriva Sistemului. Cert este că lucrurile sunt simple: ori ai CURAJ, ori n-ai, ori te lupți, ori nu te lupți, ori îți asumi niște principii, ori nu. Așa că, fără a mă cocoța pe vreun piedestal (sunt un om normal, cu calități și defecte), chiar am multe de spus despre „curaj” și despre „principii asumate”. Dacă aș fi gândit așa cum din păcate mult prea mulți gândesc în politica românească, nu m-aș fi expus și mi-aș fi asigurat foarte ușor un locșor pufos și relaxant…

Voi continua și în 2019 să vorbesc și să acționez doar sub impulsul lucrurilor în care cred, alături de ceilalți oameni LIBERI! Fie să FIM!”.

foto: Hepta

Autor