Prima pagină » Știri politice » PNL a depus la Parlament moțiunea de cenzură la adresa Guvernului. Firea sugerează că DNA l-a chemat intenționat pe Ponta la audiere în ziua depunerii moțiunii

PNL a depus la Parlament moțiunea de cenzură la adresa Guvernului. Firea sugerează că DNA l-a chemat intenționat pe Ponta la audiere în ziua depunerii moțiunii

PNL a depus la Parlament moțiunea de cenzură la adresa Guvernului. Firea sugerează că DNA l-a chemat intenționat pe Ponta la audiere în ziua depunerii moțiunii
PNL a depus la Parlament moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Ponta, anunțul fiind făcut de prim-vicepreședintele liberal Teodor Atanasiu, care, pe de altă parte, la întrebările presei, a spus că nu vorbește acum despre problemele juridice ale premierului, ci despre moțiunea de cenzură.

Moțiunea de cenzură este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO și 2 de la grupul-democrat, restul fiind deputați și senatori PNL.

Moțiunea este intitulată „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”.

Firea: E mai mult decât suspect că DNA l-a chemat pe Victor Ponta în ziua depunerii moțiunii PNL

Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că este mai mult decât suspect că DNA l-a chemat pe Victor Ponta în ziua depunerii moțiunii de cenzură de către PNL și afirmă că premierul nu a fost niciodată asociat la „Șova și asociații” și nu a avut relații juridice cu complexurile Turceni și Rovinari.

„Sincer, mi se pare foarte suspect faptul că domnul Victor Ponta este chemat la DNA tocmai în ziua în care este depusă moțiunea de cenzură a celor din PNL. Este cel puțin ciudat acest întreg caz. Instituțiile, în repetate rânduri, au precizat că nu există nicio problemă”, susține, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriel Firea.

„Am auzit voci în spațiul public care cereau deja demisia domnului Victor Ponta. Cred că este absurd! Domnul Victor Ponta nu are niciun motiv să își dea demisia, ci trebuie să își încheie mandatul dat de cetățeni. Până la urmă, nu DNA face guvernare! Victor Ponta nu a avut niciodată, ca avocat sau în altă calitate, o relație juridică de niciun fel cu complexurile Energetice Turceni și Rovinari”, afirmă Firea, subliniind că adrese oficiale ale DNA și ANI reprezintă dovezi în acest sens.

Purtătorul de cuvânt al PSD susține că Victor Ponta nu a fost niciodată asociat la societatea „Șova și asociații”, ci și-a desfășurat activitatea în calitate persoană fizică autorizată.

„În această calitate, a acordat asistență juridică în cauze penale pentru diverse persoane fizice sau juridice, în mod direct sau pe baza unor contracte de colaborare cu alți avocați care desfășurau doar activități de drept civil și comercial. Dovada în acest sens este adresa de la Baroul București”, afirmă Firea.
Ea spune că este vorba de „o temă reîncălzită” din anii trecuți, iar Victor Ponta „a prezentat documentele care demonstrează minciunile proferate, la vremea respectivă, de catre Băsescu, Blejnar și alții”.

Boc: Este bine că se încearcă dărâmarea Guvernului, tema moțiunii de cenzură este una reală

Fostul premier Emil Boc consideră că este bine că opoziția încearcă dărâmarea Guvernului, tema moțiunii de cenzură – votul prin corespondență, fiind una reală, de care Guvernul Ponta „a uitat”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Emil Boc a declarat, vineri, presei, că speră ca moțiunea de cenzură depusă, vineri, de PNL la Parlament să aibă și sorți de izbândă.

„Este bine, evident, că se încearcă dărâmarea Guvernului și este sarcina opoziției să încerce dărâmarea unui Guvern care nu are performanțe. Să sperăm că va avea și sorți de izbândă. Tema moțiunii de cenzură este una reală și, din nefericire, Guvernul Ponta este scadent la problema votului din diaspora, pentru că făcea jurăminte de credință, imediat după ce a pierdut alegererile, că va fi prima temă pe care o va rezolva imediat după ce va ajunge la Palatul Victoria. Au trecut șase luni și, practic, a uitat ce a promis în decembrie 2014”, a spus Boc.