Prima pagină » Știri politice » PNL a sesizat CCR cu privire la înființarea Comisiei speciale pentru legile securității

PNL a sesizat CCR cu privire la înființarea Comisiei speciale pentru legile securității

PNL a sesizat CCR cu privire la înființarea Comisiei speciale pentru legile securității
Detalii pe gândul

„Între considerentele sesizate Curții Constituționale se numără lipsa de claritate și precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrângerea competențelor prevăzute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiză alocat acestora, generarea unei neclarități asupra ordinii de sesizare a camerelor Parlamentului, încălcarea prevederilor constituționale privitoare la inițierea propunerilor legislative, îngrădirea accesului mass-media la lucrările comisiei speciale”, potrivit comunicatului de presă transmis de PNL către MEDIAFAX.

PNL susține că Hotărârea Parlamentului nr.19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale, este neconformă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 31, art. 61, art. 64 alin. (4), art. 68 și art. 74 alin. (1) și (4) din Constituția României.

Liberalii susțin că Hotărârea Parlamentului nr. 19/2018 vizează aspecte ce țin de organizarea și funcționarea unei autorități de rang constituțional și afectează valorile, regulile și principiile constituționale stabilite de art. 1 alin. (5) și art. 64 alin. (4) din Constituția României.

PNL afirmă în sesizarea înaintată CCR că nu este clar dacă această Comisie specială „avizează acte normative complexe”, aflate în prezent în procedură parlamentară „elaborează propuneri legislative” sau doar analizează cadrul normativ actual în domeniul securității naționale.

„Instituirea în beneficiul Comisiei speciale a acestei competențe generale de a examina, modifica și completa toate actele normative cu incidență asupra securității naționale încalcă principiul bicameralismului, eliminând din competența comisiilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, așa cum este aceasta stabilită pe cale regulamentară, dezbaterea inițiativelor și proiectelor legislative existente sau viitoare cu incidență într-un întreg domeniu de reglementare ce ținea de competența lor exclusivă. Formularea contradictorie de la art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 19/2018 conduce la restrângerea competenței comisiilor permanente ale celor două Camere prin transferarea unui domeniu esențial din competența acestora către o Comisie specială”, afirmă PNL, potrivit sursei citate.

Liberalii mai spun și că Articolul 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 19 din 18 aprilie 2018 încalcă art. 68 și art. 31 din Constituția României.

„Din formularea adoptată de către Parlament a art.3 din Hotărâre reiese în mod vădit și explicit intenția Legiuitorului de a îngrădi exclusiv accesul mass-media la lucrările ședinței și de a încălca dreptul cetățenilor de a avea acces la informații de interes public și nu conferirea unui caracter secret al ședințelor comisiei, neprevăzând nicio situație în care la ședințele comisiei accesul publicului să fie restricționat”, spun liberalii.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, miercuri, 18 aprilie, înființarea Comisiei speciale pentru modificarea Legilor din domeniul siguranței naționale, forul legislativ putând și iniția propuneri legislative în domeniul securității naționale. Președintele acestei comisii este Claudiu Manda.

Înființarea comisiei pentru legile siguranței naționale a fost anunțată la sfârșitul lunii ianuarie de liderul PSD, Liviu Dragnea. Președintele PSD spunea că este vorba de circa 15 legi care vizează domeniul. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a susținut, într-o declarație ținută la Parlament, după participarea la Summitul Parlamentar al Formatului București (B9), că este evident că securitatea națională este o temă atât de importantă încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituție, precizând că și în Constituție toate instituțiile mari au un rol în asigurarea securității naționale, începând de la președinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern și binențeles la entitățuile de specialitate – armată, servicii și așa mai departe.

„În acest sens, cred că este important să înțelegem că orice demers făcut de vreuna dintre aceste părți pentru a schimba sau a îmbunătăți cadrul general are nevoie de colaborarea tuturor celorlalți. În acest context, sigur, teoretic, sunt imaginabile două scenarii. Un scenariu ar fi ca un PSD dornic să ocupe toate instituțiile statului, să le acapareze, să forțeze schimbări ale legislației în domeniul securității naționale, în sensul unui control politic, fără să colaboreze cu Președinția, fără să colaboreze cu CSAT, fără să colaboreze cu armata, cu serviciile. Acesta este un scenariu prost”, a declarat președintele Iohannis.