PNL anunță oficial candidatura fostului pesedist Mihai Chirica la Primăria Iași
Biroul Politic Județean al PNL Iași a votat, sâmbătă, candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iașului. Fostul social-democrat a fost susținut de 28 de membri, trei s-au abținut și doi au votat „împotrivă”. Pentru președinția CJ Iași este susținut ministrul Mediului, Costel Alexe.
Potrivit unor surse din partid, 28 de membri ai BPJ au votat „pentru”, trei s-au abținut, iar doi au votat „împotriva” candidaturii lui Mihai Chirica la Primăria Iași, din partea PNL, scrie MEDIAFAX.
„În urma depunerii adeziunii pentru dobândirea calității de membru, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost cooptat, conform statutului, în cadrul Biroului Politic Județean al PNL Iași.
Totodată, membrii BPJ au aprobat candidatura președintelui PNL Iași, Costel Alexe, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, precum și candidatura primarului Mihai Chirica pentru Primăria municipiului Iași, urmând ca aceste candidaturi să fie validate în Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal” au anunțat reprezentanții PNL Iași, printr-un comunicat de presă.
Decizia de sâmbătă va fi validată pe 21 martie, într-o ședință a Comitetului Director Județean.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Iașului a anunțat și el că va candida din partea PNL.
„Ca primar ales al municipiului Iași, toate proiectele Iașului și ale Moldovei sunt permanent în atenția mea. Nu de fiecare dată am găsit sprijinul necesar pe plan național pentru realizarea acestor proiecte. În acest an, atât România, cât și Iașul se află într-un moment de răscruce, care este o oportunitate unică pentru schimbarea în bine a societății noastre! Și aici mă refer la alegerile locale și parlamentare”, a anunțat Mihai Chirica.
Actualul primar al Iașului a precizat și motivul pentru care în ultima vreme l-a susținut pe președintele Klaus Iohannis.
„Nu de fiecare dată clasa politică a confirmat așteptările românilor, dar sunt convins că trebuie să adunăm toate energiile creatoare la un loc pentru a reuși așezarea societății românești pe calea normalității europene. Acesta este motivul pentru care, de mai bine de trei ani, am fost un partener constant al proiectelor președintelui României , garantul normalității acestei țări. Am luat act de invitația expresă a președintelui PNL, Ludovic Orban, șeful Guvernului României, de a fi susținut drept candidat la Primăria municipiului Iași de către PNL. Nu putem clădi o Românie normală fără o democrație reprezentată în Parlament de către partidele politice”, a anunțat Chirica.
Astfel, susține Chirica va avea ocazia să realizeze proiectele Iașului precum Autostrada Unirii, Șoseaua de Centură a Iașului, extinderea Aeroportului Internațional Iași, noul stadion și sala polivalentă, dar și Spitalul Regional de Urgență.