PNL cere Ministerului Muncii o lege a salarizării în trei săptămâni: „Te rugăm frumos, Guvernule”

Publicat: 14 11. 2016, 18:33
Actualizat: 29 03. 2019, 12:47

„(…) BPN astăzi a aprobat o serie de principii pe care se poate construi realist un asemenea proiect de lege (legea salarizării unitare-n.r.) În consecință, i-am cerut deja ministrului Muncii, Dragoș Pâslaru, ca urmare a deciziei Biroului Politic, ca în maximum trei săptămâni să vină cu reașezarea proiectului de lege așa cum l-au gândit Guvernul și ministerul în baza acestor principii pe care noi le-am aprobat astăzi. În primul rând, grilele erau făcute pe 1 la 20, noi am spus de 1 la 13 între salariul minim și salariul maxim”, a declarat Nicolăescu, afirmând că a avut discuții cu Ministerul Muncii în mai multe rânduri privind această propunere.

Din punctul de vedere al liberalilor, proiectul de lege trebuie să fie făcut de guvern, dar trebuie să țină cont de principiile înaintate de PNL, a spus Nicolăescu.

„Te rugăm frumos, guvernule, pentru că este datoria ta să faci acest lucru să vii cu ele la Parlament”, a spus liderul deputaților PNL, afirmând că ministrul „a fost foarte încântat” de propunerea PNL.

Nicolăescu a spus că noul Parlament ar trebui să se reunească, în luna ianuarie, într-o sesiune extraordinară, pentru a dezbate acest proiect de lege și pentru a-l aproba ca el să fie inclus în legea bugetului pentru anul 2017.

„Dacă nu vor prelua aceste principii probabil că va trebui să facem noi singuri de la PNL, să ducem până la sfârșit ce ne-am propus. Tot proiect de lege și depus în Parlament așa cum prevede legea”, a răspuns Nicolăescu, întrebat ce vor face liberalii dacă Guvernul nu va prezenta un proiect de lege.

Nicolăescu a mai spus că principalele direcții în proiectul sunt Educația și Sănătatea.

Liderul deputaților PNL a susținut că legea propusă de PSD „a mărit inechitățile între categoriile sociale din sistemul public”.

„Concret, am făcut un calcul estimativ pe următorii patru ani (…) este vorba despre o creștere medie cuprinsă între 30% și 40% și care va duce la sfârșitul anului 2020 la realizarea unui salariu mediu pe economie de 4238 de lei, deci aproape 1000 de euro. Am calculat și impactul necesar pentru aplicarea unui asemenea proiect de lege, el se va duce la aproximativ 23 de miliarde de lei pe cei patru ani, față de ceea ce propune PSD, peste 42 miliarde de lei”, a explicat Nicolăescu.

PNL a luat în calcul o creștere medie anuală economică de maxim 4% și există un cadru legal pentru aplicarea principiilor propuse de liberali, a precizat Nicolăescu.

„Avem în vedere o creștere economică reală tocmai prin reducerea cu 7,5 puncte procentuale a fiscalității pe locul de muncă. Cu alte cuvinte de la 39,5 puncte procentuale cât sunt contribuțiile sociale astăzi vom scădea la 32, adică generalizăm cota unică – 16% angajat, 16% angajator. Avem în vedere țintirea ajutoarelor de stat către întreprinderile mici și mijlocii, deci către capitalul autohton, care produce locuri de muncă, impozite și taxe, produce PIB. Totodată, dereglementarea și debirocratizarea pe care le-am început din colaborarea cu Guvernul Cioloș și automat le vom continua. De asemenea, impozitarea profitului realizat în România de toate tipurile de companii – știți foarte bine despre transpunerea directivei europene în acest sens și vom preveni acțiuni de externalizare a profitului din România”, a spus liderul deputaților PNL.

PSD: Este o cosmetizare a revenirii la politicile PDL

PSD consideră că demersul PNL de a solicita Guvernului o nouă modificare a legii salarizării reprezintă o acțiune prin care se încearcă cosmetizarea deciziei acestui partid de a contesta la Curtea Constituțională majorările de salarii aprobate în Parlament săptămâna trecută.

În opinia PSD, liberalii intenționează revenirea la politicile de austeritate din timpul guvernării PDL.
 
„În ultima perioadă, Guvernul Cioloș, președintele Klaus Iohannis și reprezentanții PNL s-au opus tuturor măsurilor care ar fi putut aduce o viața mai bună pentru cetățenii români, precum Legea reducerii celor 102 taxe, Legea conversiei, Legea majorărilor de venituri pentru medici și profesori etc. În aceste condiții, nimeni nu poate să ia în serios solicitarea PNL de astăzi, după ce tocmai au blocat creșteri de salarii pentru medici și profesori. Ca urmare a valului de reacții negative din partea opiniei publice, PNL a adresat Ministrului Muncii un document prin care solicită reluarea dezbaterii privind legea salarizarii, în încercarea de a atenua criticile publice”, au transmis social-democrații prin intermediul unui comunicat de presă.
 
PSD susține că a indicat resursele bugetare pentru majorarea salariului minim cu 12% în 2017 și cu 40% până în 2020, iar programul de guvernare al partidului mai prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor în medie cu 56% în următorii patru ani.