Prima pagină » Știri politice » PNL critică dur PSD, după reducerea locurilor la marile universități din țară: „Un observator, oricât de neutru, nu are cum să nu își pună problema clientelismului politic”

PNL critică dur PSD, după reducerea locurilor la marile universități din țară: „Un observator, oricât de neutru, nu are cum să nu își pună problema clientelismului politic”

PNL critică dur PSD, după reducerea locurilor la marile universități din țară: „Un observator, oricât de neutru, nu are cum să nu își pună problema clientelismului politic
Detalii pe Gândul.

„Unul dintre cele mai mari păcate ale PSD, asistarea socială în detrimentul performanței, se face cunoscut și în educație. Guvernul marionetă a tăiat cablul de alimentare al locomotivelor din învățământul superior, pentru a dirija resurse spre universitățile cu impact modest, cel mult regional, însă fidele regimului. Ministerul Educației Naționale a anunțat de curând repartizarea locurilor de studii finanțate de la bugetul de stat pentru universitățile publice din România. Ideal ar fi fost ca acestea să fie alocate pe baza unor calcule științifice, economice, a unei metodologii generate în urma unei dezbateri publice autentice la care să participe toți actorii implicați. Repartizarea locurilor bugetate ar fi trebui să fie rezultatul unei strategii și a unei viziuni care să aibă în centrul său interesul național și care să estimeze, printre altele, cerințele pieței muncii și interesele societății. Suntem însă departe de o astfel de realitate”, transmite Partidul Național Liberal, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Liberalii mai precizează că cel mai mult de suferit în urma acestei măsuri luate de ministrul Educației, Valentin Popa, vor fi studenții care vor fi nevoiți să plătească taxe ca urmeze cursurile unor facultăți din cadrul celor mai bune universități din România.

„Ministerul Educației Naționale a propus o alocare a locurilor bugetate care reduce numărul de locuri tocmai la universitățile de mare prestigiu național și care sunt prezente în clasamentele internaționale. Crește în schimb numărul de locuri la universități mici, de importanță cel mult regională, universități care nu s-au evidențiat nicicând prin calitatea lor. Cei care suferă cel mai mult sunt ca de obicei studenții. Aceștia sunt puși mai mult decât înainte în fața unei opțiuni grele: să se mulțumească cu studii de calitate modestă, dar gratuite, sau să meargă la cele mai bune universități și să plătească taxe. Pentru studenți care provin din familii mai înstărite, aceasta nu este o problemă. Victimele sunt însă studenții care provin din medii defavorizate, cei care sunt văzuți și de astă dată ca și cetățeni de mâna a doua tocmai de către un guvern social-democrat”, a explicat PNL.

Sursa citată susține că social-democrații încurajează clientelismul politic în sistemul de educație românesc.

„Surprinzătoare este corelația dintre lista rectorilor care și-au exprimat public susținerea pentru actualul ministru al educației și lista universităților a căror finanțare a crescut. Un observator oricât de neutru nu are cum să nu își pună problema clientelismului politic în fața evidenței datelor. Doctrina Partidului Național Liberal este de susținere a performanței și a concurenței, singurele abordări în guvernare care pot aduce bunăstare sustenabilă românilor. Ne declarăm complet mâhniți de abordarea contraproductivă a Guvernului. Biroul Executiv al PNL va analiza această situație în ședința din data de 16 aprilie 2018”, se arată în documentul de presă al liberalilor.

Măsura luată de Ministerul Educației, a creat nemulțumiri în rândul rectorilor universităților. Astfel, rectorul Universității București, Mircea Dumitru, a susținut, într-o scrisoare deschisă, că premierul României, Viorica Dăncilă, și președintele PSD, Liviu Dragnea, au tăiat, „fără o justificare rațională”, din numărul de locuri alocate pentru admiterea la facultate, la master sau la doctorat, astfel, universitatea pierzând milioane de lei. Aceeași acuzație îi este adusă și ministrului Educației, Valentin Popa. Potrivit acestuia, la studiile de licență, Universitatea pierde 60 de locuri față de anul precedent, la master sunt alocate cu 334 de locuri mai puțin, iar l-a doctorat, au fost „tăiate” 59 de locuri, cu 17% mai puțin decât în anul universitar 2017-2018. El a precizat că pierderea acestor locuri însemană bani mai puțini la bugetul Universității. Astfel, la doctorat, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master și la licență, suma pe care instituția de învățământ o va pierde este de 5,4 milioane de lei.

În replică, ministerul Educației a precizat, într-un comunicat de presă, că domeniile prioritare de dezvoltare a României, definite în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 – 2020, respectiv în Strategia Națională pentru Competitivitate 2014-2020, sunt: Bioeconomia; Tehnologia informațiilor și a comunicațiilor; Energie, mediu și schimbări climatice; Eco-nanotehnologii și materiale avansate și Sănătatea. „Prin Hotărârea de Guvern nr. 131/2018, Guvernul României a aprobat cifrele de școlarizare pentru învățământul superior de stat în anul universitar 2018-2019, după cum urmează: · Licență – 62.000 locuri finanțate de la bugetul de stat din care: 2.000 locuri pentru absolvenții de licee situate în mediul rural; 5.000 locuri pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României; Master – 35.600 locuri finanțate de la bugetul de stat din care: 4.600 locuri pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României; Doctorat – 3.000 locuri finanțate de la bugetul de stat din care: 300 locuri pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României”, potrivit sursei citate.

Autor

Citește și