PNL: Demisia lui Vâlcov este OBLIGATORIE. A atentat la viața PRIVATĂ a unei persoane, la PRESTIGIUL instituției prezidențiale și la MEMORIA victimelor Holocaustului
PNL cere demisia lui Vâlcov, după ce consilierul a publicat fișa medicală a unui protestatar #rezist: „Demisia lui Darius Vâlcov, adevăratul prim-ministru al lui Liviu Dragnea, care din poziția de consilier de stat conduce guvernul României, este obligatorie! Publicarea fișei medicale a unei persoane private și difuzarea unui videoclip cu acuzații naziste la adresa președintelui României și a unor mișcări civice democratice sunt fapte extrem de grave care atentează la viața privată a unei persoane, la prestigiul instituției prezidențiale și la memoria victimelor Holocaustului. Prin aceste gesturi incalificabile, Darius Vâlcov arată disprețul său față de dreptul la viața privată al românilor și sfidează memoria victimelor Holocaustului care nu pot accepta folosirea în acest fel, fără scrupule, a simbolurilor naziste. Publicarea fișei medicale a unei persoane, indiferent cine este, ce calitate are, cât de apreciată sau dimpotrivă, este un fapt reprobabil și chiar o infracțiune. Din păcate, folosirea abuzivă a informațiilor cu caracter personal de către Darius Vâlcov demonstrează încă o dată că PSD, la comanda lui Liviu Dragnea, a transformat ministerele de forță și cancelaria prim-ministrului în instrumente de poliție politică împotriva opozanților lor”, scrie Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL, pe Facebook.
Reacția vine ca urmare a publicării, de către consilierul premierului, Darius Vâlcov, a fișei medicale a unui protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: „Postarea prin care arătam că un lider #rezist este sandilău cu acte mi-a fost ștearsă”.
Protestatarul Sandu Matei, cel vizat de postarea lui Vâlcov, a anunțat că îl va da în judecată pe consilierul premierului.
Tot pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov a apărut duminică un filmuleț în care FDGR este acuzat că este continuatorul mișcării Grupul Etnic German, iar președintele Iohannis apare cu o mustață și o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler.