PNL deschide lista de oferte pentru miniștrii lui Cioloș
”Cei care vor performa în acest guvern în continuare sunt bineveniți în PNL și vreo doi, trei dintre miniștrii Cabinetului Cioloș chiar cred că vor fi viitori parlamentari ai PNL sau vor veni în PNL. Mi-aș dori, nu există nici un fel de discuție. Dorința este mai veche. Am spus că vom deschide partidul pentru cei care performează în executiv. Eu am vreo două trei preferințe în acest cabinet, dar am să discut”, a afirmat Alina Gorghiu.
Întrebată dacă Borc și Cioloș ar putea fi premieri dacă se înscriu în PNL, copreședintele PNL a afirmat zâmbind că și Dragoș Pâslaru ar putea fi amintit.
”Domnul Pâslaru, domnul… nu mai știu numele miniștrilor că aș fi spus vreo patru, cinci. Orice este posibil, numai că în momentul acesta avem ușor alte priorități. Avem de făcut niște majorități la nivelul CJ și este important ca toți colegii noștri să se concentreze pe această agendă, după care va trebui să ne apucăm de împrospătarea programului de guvernare și vom găsi și resursa pentru desemnarea primului ministru”, a concluzionat Alina Gorghiu.