PNL îi cere lui Dominic Fritz să oprească sms-urile MINCINOASE la adresa lui Nicolae Robu / PNL Timișoara depune CONTESTAȚIE la Biroul Electoral
PNL îi cere lui Dominic Fritz să oprească urgent campania de sms-uri mincinoase și defăimătoare, pe care o desfășoară la adresa domnului profesor Nicolae Robu, transmite europarlamentarul Cristian Bușoi. Organizația Timișoara a depus o contestație la BEC.
Vicepreședintele PNL consideră că această campanie „sfidează orice regulă de bun simț”.
În acest moment, campania otrăvită pe care Dominic Fritz și ADU au ales să o desfășoare arată cât de jos au ajuns să coboare, defăimând un om, care toată viața a lucrat pentru binele Timișoarei și al timișorenilor.
Bușoi anunță că organizația PNL Timișoara a depus o contestație la Biroul Electoral, prin care cere „sancționarea lui Dominic Fritz și a formațiunii politice ADU pentru această campanie de sms-uri otrăvite”.
Noi am ales să facem o campanie onestă și corectă, prin care să prezentăm timișorenilor proiectele pe care le avem pentru oraș, pentru a-i reda strălucirea de altădată. ADU și Dominic Fritz au ales să facă o campanie bazată pe ură, defăimându-l pe profesorul Robu, folosind discursuri xenofobe, ceea ce va duce și la crearea unor falii în societatea noastră, precizează Bușoi, într-o postare pe Facebook.
Este momentul ca Dominic Fritz și staff-ul său să înceteze această campanie și să își ceară scuze public, solicită vicepreședintele liberalilor.
CITEȘTE ȘI: