Liberalii nu vor merge la Cotroceni cu o propunere de premier, hotărând în BPN să rămâna în opoziție, au declarat surse pentru Mediafax.
Înainte de începerea ședinței BPN, Orban declara că a purtat discuții cu partidele din opoziție despre formarea unei noi majorități parlamentare, afirmând că un astfel de obiectiv este, însă, „foarte dificil” de atins în situația de față.
„În funcție de rezultatul acestor discuții, să spun ‘exploratorii’ pe care le-am avut, vom lua o decizie, dar am discutat cu reprezentanții formațiunilor din Opoziție sau ne-PSD”, a afirmat Orban.
Deși nu exclude formarea unei majorități în jurul PNL, Orban a precizat că liberalii că nu s-au apropiat „încă” de acest obiectiv.
„Este foarte dificilă. Eu v-am spus că purtăm aceste discuții și investigăm această posibilitate, să zic, sunt câteva semne încurajatoare, dar încă nu ne-am apropiat de acest obiectiv”, a spus Orban.
„Trebuie să hotărâm dacă vom merge cu o propunere de premier până să discutăm de nume de persoane. Întâi trebuie să hotărâm acest lucru”, a mai spus președintele PNL.
Orban a admis că a purtat discuții cu reprezentanți ai PMP, la care nu ar fi participat Traian Băsescu.
Întrebat dacă anticipatele rămân o variantă, Orban a răspuns afirmativ.
„Cu siguranță, cei care au fost votați masivi în 11 decembrie și-au pierdut legitimitatea de a mai conduce România”, a mai afirmat Orban.
Surse parlamentare au declarat, luni, pentru Mediafax, că liderul PNL, Ludovic Orban, va avea o întâlnire cu președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, înainte de sedința Biroului Executiv al liberalilor, anunțată pentru ora 12:00, pentru a vedea în ce măsură partidele de dreapta ar putea forma o majoritate parlamentară pentru a merge la consultările de Cotroceni cu o propunere de premier.
Ludovic Orban declara, joi, că va purta discuții inclusiv cu ALDE pentru a încerca să formeze o majoritate parlamentară care să scoată PSD de la guvernare.
La rândul său, președintele PMP, Traian Băsescu, declara, miercuri seară, că președintele Klaus Iohannis „știe să facă socotelile” și că în situația de față mandatul de prim-ministru trebuie dat liberalilor.