PNL, mitraliat de la tribuna Parlamentului. „Stați cu ochii numai pe sondaje!”

Publicat: 12 08. 2020, 15:18
PNL, mitraliat de la tribuna Parlamentului. „Stați cu ochii numai pe sondaje” / Sursa FOTO: https://www.antena3.ro

Guvernul Orban a fost luat la rost în Parlamentul României pentru modul în care gestionează pandemia de Covid-19. Și nu doar dinspre Stânga s-a tras, ci și Dreapta i-a mitraliat pe liberali, semn că politica PNL nemulțumește pe toată lumea.

De la tribuna Parlamentului, deputatul Cătălin Drulă (USR) a criticat în termeni duri Guvernul PNL. Prin modul în care au condus țara, liberalii n-au făcut decât să arunce România într-un haos nedorit, a afirmat politicianul USR. „Oamenii se tem pentru că tot ceea ce văd în jurul lor este haos, incertitudine și niciun plan coerent”, a precizat Drulă.

În opinia sa, „Guvernul PNL a insistat să rămână pe logica electorală, cu ochii pe sondaje, cu măsuri tardive, cu probleme sistemice agravate” în loc să muncească pentru repornirea economiei. În timp ce România se îndreaptă spre prăpastie, „toate problemele au fost privite doar ca un cartof fierbinte în campanie electorală”, a relatat Drulă.

Promisiunile Guvernului Orban nu mai impresionează pe nimeni

De altfel, deputatul USR nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume referitor la câteva dintre nemulțumirile cetățenilor: „Toate problemele sistemice ale României se văd acum, când spitalele nu fac față și nu pot trata pacienții. Părinții sunt frustrați când văd că nu funcționează școlile.  Guvernul promite, din nou, platforme online, după ce ani de zile au promis tot felul de platforme”.

Referitor la distanțarea fizică și măsurile luate de autorități, Cătălin Drulă le-a transmis liberalilor că românii au fost mai mult decât înțelegători cu Guvernul Orban: „Vă mirați că oamenii nu mai respectă regulile de distanțare, regulile sanitare? Ar trebui să vă mire că încă le mai respectă! Oamenii nu văd decât haos și nu mai au încredere, noroc că mai există mulți oameni responsabili în această țară. Știți și voi lucrurile astea pentru că vi le spun oamenii când vă întâlniți cu ei în stradă”.