PNL, partidul cu trei capete. Cum joacă liberalii „cartea Cioloș”, la o lună după alegeri
Invitația lansată de Cioloș pentru o colaborare în cadrul proiectului „România 100″ mai mult i-a enervat pe lideri ai PNL care i-au pus în cârcă direct fostului premier că din cauza lui au pierdut alegerile. Alții îi i-au luat apărarea cu jumătate de gură, folosindu-l ca pretext pentru a-și regla conturile în partid.
Gândul a identificat trei tipuri de strategie prin care liberalii se poziționează în partid în acest moment.
CONTESTATARII
Mihai Voicu (PNL București): „”Un domn care ne-a spus în campania electorală că nu dorește să fie pe afișele noastre și că îi folosim abuziv imaginea ne lansează la televizor propuneri de colaborare. Menționează ceva de platforma România 100. Păi cu platforma asta am pierdut alegerile. Nu mersi”
Ioan Oltean (PNL Bistrița): „Asocierea noastră cu Cioloș nu a adus servicii partidului, nu a adus nici măcar un minim de procent de scor electoral, pentru că nu a fost asimilat cu partidul. El nu s-a comportat ca un reprezentant al partidului, iar politica lui nu era asimilată cu cea Partidul Național Liberal. Performanța Guvernului Cioloș nu a fost nici pe departe cea pe care poporul și-ar fi dorit-o să fie de natură a aduce un vot pozitiv partidului. Această asociere a fost de natură a-i diminua scorul partidului, nu de a-l îmbunătăți”
Nicolae Robu (PNL Timiș): „Domnul Dacian Cioloș nu era perceput de membrii și simpatizanții PNL, ca aparținând comunității lor. Majoritatea cetățenilor României, inclusiv majoritatea membrilor comunității PNL-iste, era nemulțumită sau în orice caz mai degrabă nemulțumită decât mulțumită de prestația Guvernului. Domnul Dacian Cioloș, personal, avea un capital de apreciere mai degrabă modest, nicidecum unul care să-l facă locomotivă pentru PNL. Domnul Dacian Cioloș însuși nu a făcut dovada că ar rezona cu PNL, dimpotrivă, a fost extrem de ezitant în a se lăsa asociat cu PNL, iar când, într-un final, a făcut-o, asta s-a întâmplat neexclusiv, domnul Cioloș punând pe picior de egalitate, în perspectiva sa, PNL-ul și noul, enigmaticul, partid USR, semănând confuzie în rândul membrilor și simpatizanților PNL, respectiv în rândul nehotărâților”.
Mario Ovidiu Oprea (PNL Dolj): „Întâmplarea a facut ca, undeva, platforma Romania 100 și strategiile de campanie ale PNL să nu se îmbine, să nu se dovedească a fi compatibile. O nouă asociere bazată pe același trend este evident o măsură paguboasă politic pentru că nu poți sustine ceva, în aceeași formulă, știind ca nu ți-a adus beneficii. Eu cred că dacă domnul Cioloș ar fi fost mai „închegat” în mijlocul liberalilor de la bun început, am fi simțit toți că tragem la aceeași căruță”
Ion Dumitrel (PNL Alba): „Eu am avut și am o părere bună despre Dacian Cioloș și îl cunosc de mult timp. În campanie, însă, am înțeles că lui Cioloș nu îi place de PNL pentru că, dacă îi plăcea, se implica alături de noi. Eu am fost derutat, inclusiv la început, și nu am înțeles deloc dacă dânsul a dorit sau nu să fie alături de noi. Sentimentul meu a fost că el a fost adus cu forța, dar nu știu de cine”
REVOLTAȚII
Alexandru Pereș (PNL Alba): „Vinovații ar trebui căutați în fruntea PNL, nu neapărat în fruntea guvernului Cioloș, și pentru că am fost incapabili să ne impunem după acel moment noiembrie 2015 pentru a prelua noi, pentru un an de zile, guvernarea. Poate nu era cazul, dar acum după război mulți viteji se arată. (…) Cioloș pentru PNL e un moment trecut. Nu ar putea fi la conducerea partidului în viitor pentru că ar isca iar discuții și timp pierdut pentru justificări de care partidul nu are nevoie (…) Noi, cu strategii noștri și cu fosta conducere, nu am reușit să scoatem decât scorul acesta. O parte a demisionat și o parte trebuie să plece în perioada următoare și să nu facă pe lupii moraliști, nici unii, nici alții”
Andreea Paul (PNL Satu Mare): Mizarea pe persoana lui Cioloș a fost o idee corectă (în sondaje credibilitatea era mult peste PNL), dar ea nu ar fi trebuit să rămână singura idee, ci sustinuță de un pachet întreg de măsuri, acțiuni și idei/propuneri. (…) când i se pune în cârca lui Cioloș eșecul și nu lașitatea colectivă prin care am digerat orice dezicie, când greșelile de ieri și de azi sunt motivate că așa vrea nu știu cine…e pârtie pentru a ajunge în prăpastie! (….) PNL nu reacționează, e ca un mort întins pe masă cu vată în nas și cu mâinile reci pe piept.
Carmen Hărău(PNL Hunedoara): „Cred că PNL a avut nefericirea construită, în parte, de el însuși prin liderii lui să facă piruete politice deosebit de amețitoare oscilând între stânga și dreapta pe parcursul ultimilor patru ani. Plecarea unui lider cum a fost Crin Antonescu crease deja în PNL confruntări acerbe și poziționări în partid pentru putere. Fuziunea PNL cu PDL n-a făcut altceva decât să adauge la luptele interne generate de plecarea lui Antonescu alte lupte interne acerbe. PNL a ajuns în alegerile parlamentare ca un puzzle frământat de conflicte interne cu o ideologie vag conturată și cu o strategie pe măsură. Într-un astfel de context era practic imposibil să se găsească un lider providențial capabil să rezolve problema în sensul omogenizării intereselor foarte contradictorii și care să genereze o strategie unitară care să satisfacă electoratul de dreapta”
MODERAȚII
Daniel Buda (PNL Cluj): „Am văzut dezbaterile din spațiul public legate de găsirea altor responsabili de rezultatul alegerilor, însă cauzele acestor rezultate trebuie căutate în interiorul partidului, nu în afară. Câtă vreme Dacian Cioloș era creditat cu mult peste partid ca și cotă de încredere, să îl faci acum responsabil de scorul partidului, mi se pare că aceia care fac astfel de afirmații nu sunt ancorați suficient în realitățile politice ale perioadei 2016-2017. Dacian Cioloș, în mod cert, poate reprezenta oricând un partener credibil de discuții într-o construcție politică sănătoasă de care România are nevoie, având o vastă experiență la nivel național și internațional. Domnia sa trebuie să devină mai incisiv, pentru că în viața politică ai nevoie de mai multă incisivitate pentru a-ți impune punctul de vedere”
Florin Roman (PNL Hunedoara): „Domnul Cioloș avea o notorietate și o încredere peste media partidului. Premisele au fost corecte, mecanismul nu a funcționat”