Decizia senatorilor de a-i proteja mandatul liberalului Daniel Akos Mora în ciuda unei hotărâri definitive și irevocabile de incompatibilitate, ca fost ales local, a fost astăzi desființată de Curtea Constituțională. Sesizați de CSM, judecătorii constituționaliști au admis că există un conflict între puterile statului, ceea ce îi obligă practic pe senatori să decidă în plen dacă îl revocă sau nu din funcție.
Dacă președintele ANI vede în această decizie o oportunitate pentru ca toți foștii aleși locali găsiți incompatibili să își piardă mandatele de parlamentari, presedintele CCR arată că decizia finală, pro sau contra, este lăsată la latitudinea Senatuui.
Georgescu (ANI) pentru Gândul: Incompatibilii ca aleși locali nu mai pot fi parlamentari
În urma deciziei senatorilor de a nu lua act in plen de încetarea mandatului senatorului liberal, „Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, prin omisiunea acestuia de a finaliza procedura parlamentară cu privire la sesizarea ANI”, se arată în minuta ședinței de astăzi.
Pentru președintele ANI, Horia Georgescu, decizia CCR nu mai lasă loc de interpretări și va obliga Senatul să ia act de revocarea lui Mora. „Decizia CCR este binevenită. Prin această decizie, se invederează Senatului să ia o hotărâre în sensul aplicării sentințelor definitive a Instnței Supreme. Este evident că legiuitorul a intuit aplicarea sancțiunii de revocare pentru orice funcție aleasă indiferent statutul persoanei găsite în incompatibilitate: ales local, membru al Parlamentului sau altă funcție. Dacă Senatul nu aplică decizia, vor fi consecințe vizibile în Raportul MCV”, a explicat el pentru gândul.
Mai mult, președintele ANI consideră că în acest moment există premisele ca orice fosta Leș local găsit incompatibil să poată fi revocat din Parlament. „Decizia deschide premisele pentru ca persoana care a fost identificată în situație de incompatibilitate pe o funcție eligibilă să nu poată fi membră a Parlamentului”, spune Georgescu.
Decizia Curții ar urma totodată să descurajeze aleșii locali cu decizii de incompatibilitate să. mai candideze la alegerile generale. „Evident că în viitor, probabil, partidele vor evita promovarea unor candidați care să riște revocarea”, crede Horia Georgescu.
Zegrean (CCR): „Actul normativ poate fi interpretat de cel care l-a emis”
Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune însă că decizia Curții are alt sens: Senatul va trebui să ia o decizie, având libertatea să interpreteze legea fie în sensul revocării lui Mora fie în cel al mențineți lui în Parlament.
„Senatul urmează să decidă cu privire la încetarea sau nu a calității de senator a domnului Mora după interpretarea legală a dispozițiilor articolului 5 alineatul 2 din Legea 176/2010. Este legea 24/2000 privind tehnica legislativă și acolo scrie ce înseamnă interpretarea legală. Legea 24 spune că actul normativ poate fi interpretat de cel care l-a emis”, a explicat Zegrean.
Agenția Națională de Integritate a solicitat Senatului in septembrie demiterea parlamentarului PNL Akos Mora, ales într-un colegiu din județul Mureș, ca urmare a rămânerii definitive a unei decizii de incompatibilitate din 2011. Decizia definitivă și irevocabilă a fost luată în cazul lui Mora pe 24 septembrie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins ca nefondat recursul formulat de senator.
Akos Mora aprimit decizia de incompatibilitate după verificarea inspectorilor ANI în aprilie 2011, când actualul senator era consilier județean, după ce firma S.C. MORAGROIND S.R.L la care acesta era director și asociat, a încheiat contracte de execuție lucrări, în valoare totală de 15.689.344 de ei, cu unități aflate sub autoritatea Consiliului Județean Mureș și cu alte unități administrativ teritoriale de pe raza Județului Mureș.
Chiar dacă incompatibilitatea a fost stabilită pentru calitatea de consilier județean, ANI, consideră că inderdicția de a nu mai ocupa funcții publice eligibile se extinde automat și pentru statutul său de parlamentar, fiind obligatoriu ca acesta să își piardă mandatul. „Prin funcție eligibilă se înțelege orice funcție aleasă. Legiuitorul nu face distincție între funcțiile eligibile din cadrul autorităților publice locale și cele din cadrul autorităților publice centrale, instituind doar faptul că persoana față de care s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate, dacă aceasta a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa această funcție pentru o perioadă de 3 ani”, se arată în comunicatul ANI.
Pe de altă parte, senatorul a susținut constant că incompatibilitatea sa ca ales local nu poate avea efecte asupra mandatului de parlamentar.