PNL primește o lovitură dură: Primarul orașului Bușteni pleacă, alături de peste 1.800 de persoane, în PSD
Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni, a declarat, într-o conferință de presă, că pleacă de la liberali pentru că în teritoriu fuziunea dintre PDL și PNL nu s-a realizat și nu se regăsește în noul PNL.
Totodată, primarul s-a declarat nemulțumit de faptul că PNL susține pentru șefia Consiliului Județean Prahova o persoană dintr-un alt județ.
„Nu m-am regăsit în noul PNL. Am considerat ca fiind nedrept să aducă un candidat la Consiliul Județean din Călărași, care are populația cât Ploieștiul, care să conducă Prahova, unul dintre cele mai mari județe din țară. Nu m-am regăsit în această echipă. Am alt principiu”, a spus Emanoil Savin.
De altfel, potrivit acestuia, toți membrii fostului PDL Bușteni trec la social-democrați.
„Începând de astăzi (luni – n.r.) toată organizația PDL Bușteni trece la PSD. 1.849 de membri. PNL are organizație separată. De aici a ieșit și supărarea. PNL a luat prin absorbție PDL, iar organizațiile funcționează paralel. La Bușteni avem două organizații, una PNL, una PDL, ca și la județ. Eu am participat la câteva ședințe, după care nu am vrut să mai vin. Pentru că ei se întâlneau separat, noi separat”, a spus Emanoil Savin.
Acesta a anunțat, totodată, că va fi candidatul PSD pentru fotoliul de primar al stațiunii Bușteni.