Prima pagină » Știri politice » PNL promite dublarea salariilor medicilor, la o zi după ce a propus bani mai mulți pentru primari

PNL promite dublarea salariilor medicilor, la o zi după ce a propus bani mai mulți pentru primari

PNL promite dublarea salariilor medicilor, la o zi după ce a propus bani mai mulți pentru primari
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat pe pagina sa de Facebook că PNL are "un plan ambițios" pentru Sănătate: dublarea salariilor medicilor încă de la începutul guvernării, construirea a 8 spitale regionale, precum și 900 de construcții tip Casa medicului.

Gorghiu își motivează propunerea prin faptul că „80% dintre absolvenții de Medicină vor să plece din România”. „Când trebuie să meargă la medic sau au nevoie să se interneze într-un spital de stat, aceeași dorință îi încearcă și pe pacienți”.

Copreședintele PNL a criticat PSD pentru că nu a început construirea celor 8 spitale regionale aflate în proiect, atunci când a fost la putere.

„PNL are un plan ambițios pentru Sănătate: dublarea salariilor medicilor încă de la începutul guvernării, construirea celor 8 spitale regionale pe care PSD nici nu le-a început cât a fost la putere, 900 de construcții tip Casa medicului – cabinet medical și locuință pentru medicii din rural și din orașele mic”, a scris liderul liberal.

Potrivit acesteia, un guvern liberal le va putea duce la îndeplinire. „Nu vom putea rezolva criza din Sănătate fără să direcționăm resurse importante spre acest sector”, a mai spus Gorghiu.

Liberalii, reuniți viner, la Brașov, în cadrul Ligii Aleșilor Locali, au adoptat o rezoluție privind salarizarea primarilor, dar și o creștere medie de 22% a salariilor pentru funcționarii publici, începând cu 2017.