PNL, șah la Victor Ponta. Decanul Baroului București, care îi poate retrage calitatea de avocat, s-a înscris în PNL

PNL, șah la Victor Ponta. Decanul Baroului București, care îi poate retrage calitatea de avocat, s-a înscris în PNL
Publicat: 16/01/2015, 12:17
Actualizat: 19/07/2016, 02:17

Decanul Baroului București, Ion Ilie Iordachescu, s-a înscris în PNL, după cum anunță partidul, într-un comunicat de presă, remis gândul.

„Îi mulțumesc domnului Iordăchescu pentru opțiunea sa politică și mă bucur că a decis să facă acest pas, alăturându-se familiei liberale. Profesia de avocat este prin definiție una liberală, iar apropierea de PNL vine firesc în condițiile în care domnul decan se regăsește în valorile pe care le promovează și susține Partidul Național Liberal”, se arată în comunicatul de presă, semnat de co-președintele PNL, Alina Gorghiu.

Mișcarea făcută de Iordăchescu vine pe fondul scandalului privind calitatea de avocat a lui Victor Ponta. De altfel, și PNL admite faptul că înscrierea decanului Baroului București în PNL este „un real câștig”.

„Adeziunea domnului Iordăchescu, un distins profesionist în domeniul juridic, reprezintă un real câștig pentru Partidul Național Liberal și deopotrivă un semnal care arată deschiderea partidului către oameni valoroși, cu experiență, așa cum mi-am asumat încă de la preluarea mandatului de președinte al PNL”, a mai transmis Gorghiu.

Cum i se poate retrage calitatea de avocat

Adeziunea lui Ion Ilie Iordachescu în PNL capătă greutate atunci când o punem în contextul scandalului privind modul în care premierul Victor Ponta a devenit avocat. Dacă Ministerul Educației îi va retrage premierului Victor Ponta titlul de doctor, chestiune pe care a și cerut-o, atunci Baroul București, care a susținut că prim-ministrul a obținut calitatea de avocat doar pe baza diplomei de doctorat, îl va putea lăsa pe premier și fără această ultimă calitate.

Europarlamentarul Monica Macovei i-a cerut, marți, decanului Baroului București să îl excludă pe Victor Ponta din avocatură, pe motiv că renunțarea la titlul de „doctor în drept” anulează diploma pe baza căreia a fost primit în avocatură.

„Ponta a intrat în avocatură «fără examen» și folosind un titlu «doctor» obținut prin furt. Am solicitat astăzi Baroului București să îl excludă pe Victor Ponta din avocatură, întrucât renunțarea la titlul de «doctor în drept» anulează diploma pe baza căreia a fost primit «fără examen» în avocatură”, a precizat Macovei, adăugând că Victor Ponta ar trebui să susțină un examen pentru a-și păstra acest titlu.

Întrebat de Mediafax dacă există posibilitatea ca Baroul București să-i retragă această calitate, decanul a explicat că instituția pe care o conduce va putea analiza cererea de excludere din avocatură a lui Victor Ponta abia după ce Universitatea București va decide dacă îi retrage titlul de doctor sau nu.

Decanul Baroului Capitalei a explicat că solicitarea europarlamentarului Monica Macovei de excludere a premierului din avocatură a fost făcută deoarece Victor Ponta a fost primit în corpul avocaților, în 2005, în baza titlului de doctor, și nu în urma unui examen.

„În realitate, consiliul se poate pronunța în această chestiune după ce Universitatea București decide dacă se aproba sau nu se aprobă cererea de renunțare la titlul de doctor a premierului Victor Ponta. Consiliul Baroului nu se poate pronunța pe acest subiect pentru că nu cunoaștem un punct de vedere al instituției care a emis documentul”, a spus Ion Ilie-Iordăchescu.

Ordonanța pentru un singur om

La sfârșitul lunii decembrie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care dă posibilitatea ca cineva care deține titlul de doctor să poată renunța la el, fără să mai fie nevoie de o hotărâre judecătorească. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat că, până acum, nu are la cunoștință decât de un singur beneficiar, și anume Victor Ponta.

Ordonanța de urgență a venit în contextul în care premierul, la mijlocul lunii decembrie, i-a transmis o scrisoare rectorului Universității București, în care îl anunța că renunță la titlul de doctor obținut în 2003, precizând că după ce va părăsi viața politică va începe „un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment”. Anunțul a fost făcut de Ponta pe Facebook.

„Vă scriu pentru a vă notifica renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București. Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic. După ce voi părăsi viața politică îmi doresc să inițiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment”, susținea premierul în scrisoarea transmisă rectorului.

Întrebat dacă va renunța la titlul de doctor și, implicit, la calitatea de avocat, premierul Victor Ponta răspunde cu glume.

„Acea Ordonanță are multe prevederi referitoare la sistemul de educație. Cum v-a explicat ministrul Educației, este vorba despre șase prevederi care țineau cont de urgența desfășurării activității. Din punctul de vedere al elaborării unei ordonanțe, a fost inclusă acolo și, ca să vă răspund pe placul dumneavoastră, suntem în gluma cu șapcă, fără șapcă. Dacă nu vreau să renunț, de ce nu renunț. Dacă vreau să renunț, de ce renunț. Din punctul meu de vedere, discuția a fost închisă. Orice vrei să faci nu este bine”, a răspuns Victor Ponta, după primul Biroul Permanent Național al pesediștilor din 2015.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal