PNL Sector 1, atac la adresa lui Clotilde Armand: „O simplă cerere. Și o plată de 80.000 lei pentru un drum. Nici măcar atât nu a vrut sa facă pentru locuitorii din cartierul Greenfield”

Publicat: 19 01. 2023, 10:00
Clotilde Armand | Sursa foto - Facebook

PNL Sector 1 afirmă că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, ar fi putut rezolva problema accesului locatarilor din cartierul Greenfield cu o simplă cerere şi o plată de 80.000 lei, dar „nici măcar atât nu a vrut să facă”.

„O simplă cerere. Și o plată de 80.000 lei pentru un drum. Nici măcar atât nu a vrut sa facă Clotilde Armand pentru locuitorii din cartierul Greenfield.

Armand refuză cu rea voință să își țină promisiunea din campanie și să ducă la îndeplinire mandatul deja dat de Consiliul Local și cel General și aruncă pisica în curtea USR București”, afirmă liberalii, într-o postare pe Facebook.

Conform sursei citate, „în loc să semneze cererea pentru care este mandatată și să plătească taxa către Romsilva pentru scoaterea drumului din fondul forestier, care ar rezolva deschiderea drumului, ea împinge o propunere consiliului general sa o lase pe ea in pace și să se întoarcă în timp tot demersul cu 6 ani, în 2017”.

„O propunere despre care nu știm încă dacă poate fi sau nu implementată, sau dacă e măcar legală. Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu din Primăria Capitalei vor verifica acest aspect.
Până una alta este evident și pentru marțienii care se uita la noi cu telescopul că Armand a împins asta aseară, ca sa ii facă pe oameni să nu mai meargă la protestul din fața primăriei Sectorului 1 de astăzi (joi – n.red.)”, adaugă liberalii din Sectorul 1.

EXCLUSIV | Daniel Ciungu, consilier PNL: „Clotilde Armand le-a promis locuitorilor din Cartierul Greenfield că va prelua drumul Vadul Moldovei. Este obligată să-l ia în administrare”

Daniel Ciungu, consilier local PNL la Sectorul 1, a declarat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că primarul Clotilde Armand le-a promis locuitorilor din Cartierul Greenfield, în campania electorală, că Primăria va prelua în administrare drumul Vadul Moldovei, arteră închisă recent de Romsilva, care a pus în executare o hotărâre judecătorească.

Daniel Ciungu susține că primarul Clotilde Armand trebuie să ceară drumul Vadul Moldovei de la Romsilva.

„Punctul 2 din ceea ce a promis primarul Clotilde Armand pentru Cartierul Greenfield este fix asta: preluara și administrarea drumului Vadul Moldovei la Primăria Sectorului 1. A promis acest lucru, și de doi ani refuză. Trebuie să facă plata (către Romsilva – n.r.) și să facă o dispoziție de primar, prin care solicită drumul de la Romsilva”, a declarat Daniel Ciungu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

La rândul său, Marius Pavel, consilier în CGMB, a declarat că primarul Clotilde Armand, împreună cu Nicușor Dan, s-au înțeles „să nu rezolve problema din Cartierul Băneasa”.

„Plângerile sunt făcute tot de niște ONG-uri. În deplină înțelegere, doamna primar Armand cu Nicușor Dan au stabilit că nu vor face nimic pentru acei cetățeni. Punct”, a declarat Marius Pavel în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

„Ea este primarul, ea a fost votată, ea are responsabilitatea să preia drumul”

Potrivit lui Daniel Ciungu, Clotilde Armand ar comite un abuz prin faptul că nu preia drumul „Vadul Moldovei”.

„Ea este primarul, ea a fost votată, ea are responsabilitatea să preia drumul. Ea face un abuz din punctul nostru de vedere. Deja am făcut plângere prealabilă, și o vom acționa în instanță, în contencios administrativ, cu obligația de a face, să pună în aplicare mandatul Consiliului Local, acela de a cere Romsilvei drumul”, a mai declarat Daniel Ciungu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a pus în executare o decizie judecătorească și a închis accesul pe drumul forestier din strada Vadul Moldovei.

În prezent, accesul din cartierul Greenfield către București se face doar prin Aleea Teișani, un drum cu o singură bandă pe sens, lucru care provoacă zilnic un blocaj de proporții în trafic.