Prima pagină » Alegeri Europarlamentare 2019 » PNL, sondaj de 400.000 de euro pentru ALEGERILE EUROPARLAMENTARE. Fiecare filială, pusă să dea 3.500 de euro

PNL, sondaj de 400.000 de euro pentru ALEGERILE EUROPARLAMENTARE. Fiecare filială, pusă să dea 3.500 de euro

PNL comandă un sondaj național care va costa 400.000 de euro.

Prim-vicepreședintele PNL Sector 2, Viorel Cataramă afirmă că sondajul ar costa 400.000 de euro.

„Aceste sondaje sunt foarte bune și nu cred că există vreun partid politic care să lucreze fără sondaje politice. Nu banii sunt importanți. Important e că se face un sondaj care să arate care este situația reală a partidului. Este real. Se face un sondaj care costă 400.000 euro și care ajută partidul pentru viitoarele alegeri europarlamentare,” a declarat Viorel Cataramă duminică, la Antena 3.

Surse politice confirmă pentru Mediafax, că decizia derulării unui sondaj a fost luată în ultima ședință a Biroului Politic Național al PNL din 11 octombrie. Cercetarea de piață va costa 7.000 euro de județ, dintre care 3.500 de euro vor fi asigurați de filiala județeană, iar 3.500 de euro de secretariatul general al PNL.

Rezultatele urmează să fie prezentate, în interiorul partidului, la începutul lunii decembrie. Sondajul va fi realizat în teren, nu telefonic, și va fi derulat pe parcursul a trei săptămâni, au explicat sursele citate. Fiecare chestionar va costa 8 euro și vor fi intervievate între 700 și 900 de persoane din fiecare județ al țării.

PNL face sondaj privind alegerile europarlamentare

În ceea ce privește întrebările, vor fi incluși toți liberalii care dețin funcții de conducere în PNL, prim-vicepreședinți, vicepreședinți și liderul partidului, Ludovic Orban.

În luna septembrie, acesta acuza PSD că e o formațiune certată cu legea și ar trebui să primească „o mamă de bătaie” la europarlamentare, „să le iasă politica din cap”. Ludovic Orban era convins la acea vreme că partidul are capacitatea de a câștiga alegerile europarlamentare.

În sondaj, vor fi întrebări și despre candidații PNL la alegerile europarlamentare, respectiv Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Crin Antonescu sau Alina Gorghiu. Întrebările îl vor viza și pe șeful statului, Klaus Iohannis, care a anunțat, la jumătatea lunii iunie, că va candida pentru un al doilea mandat la Cotroceni, plus alți posibili contracandidați precum Călin Popescu Tăriceanu sau Dacian Cioloș.

Sondajul va conține întrebări despre felul în care vede electoratul o posibilă candidatură pe liste comune la europarlamentare a USR și Mișcarea România Împreună, formațiunea fondată de fostul premier tehnocrat, Dacian Cioloș, au mai explicat sursele politice pentru Mediafax. Altă întrebare standard a cercetării de piață va fi despre direcția în care merge România.

Studiul de piață va fi coordonat de Andrei Mușetescu, care în trecut realiza sondajele fostului PDL, pe vreme când deținea CSOP, însă la sondajul PNL vor contribui mai multe case de sondare a opiniei publice.

Printre candidații înscriși în cursa internă pentru listele PNL la alegerile europarlamentare din 2019 se numără foștii lideri ai partidului Alina Gorghiu, Crin Antonescu și Vasile Blaga.

La ultimele alegeri europarlamentare din 2014, PNL a obținut 15% din voturi, primind 6 mandate. Cele mai multe voturi au revenit Alianței PSD-UNPR-PC, 37,60 % din voturi, revenindu-i 16 mandate.

Foto: Hepta

Autor

Citește și