PNL vrea Comisie parlamentară de anchetă pe tema RCA
Deputatul PNL, Mihai Tararache, a propus, prin intermediul unui comunicat de presă, înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pe tema RCA. În viziunea sa, „situația gravă legată de RCA trenează de prea mult timp” și „se pare cã nu existã interes din partea PSD pentru găsirea unei soluții viabile și corecte pentru toți actorii implicați”.
„Anul trecut am propus È‹nființarea unei Comisii parlamentare de anchetã pe tema RCA-ului și pe tot ceea ce È‹nseamnã abuzurile pe care le practicã companiile de asigurãri la adresa cetãțenilor. Am interpelat de nenumãrate ori ASF-ul, dar rãspunsurile au fost evazive și nu au prezentat nicio soluție. Împreunã cu Partidul National Liberal am evidențiat necesitatea È‹nființãrii unei comisii de anchetã care sã audieze asociațiile clienților pagubiți, ASF-ul, service-urile, asociațiile de transportatori, Consiliul Concurenței, cât si alți actori implicați, dar PSD-ul s-a opus acestei propuneri, astãzi ajungându-se È‹ntr-un punct critic, È‹ntr-un blocaj pe piața asigurãrilor obligatorii”, precizează deputatul.
În acest context, Tararache susține că „este necesar, mai mult ca oricând, să fie pus la punct un sistem de calcul, control și urmărire a prețului RCA de către ASF” astfel încât noul Parlament „sã poatã adopta o reglementare clară, adaptată nevoilor pieței”.
„Înființarea unei comisii care să analizeze modul de calcul al costurilor RCA È‹n România este acum obligatorie, iar până la finalul anului poate fi prezentat È‹n Parlament un raport cu soluții la această situație (…) Consider cã este suficient timp pânã la finalul anului pentru aprobarea și aplicarea soluției de È‹nființare a unei comisii de anchetã”, a mai spus deputatul PNL.
Organizațiile transportatorilor au ajuns, la finele săptămânii trecute, după ample proteste în toată țara, la un numitor comun cu ASF în privința tarifelor medii de referință, după ce s-a convenit asupra înghețării tarifelor medii la maximum 7.500 lei pe an pentru un camion. Cu toate acestea, transportatorii susțineau, la acel moment, că protestele ar putea continua.
„Mă așteptam să fim chemați la masa rotundă a negocierilor, cu Guvernul, cu ASF. Dacă nu suntem chemați să discutăm, continuăm protestul. Mesajul este că nu plecăm de aici. Continuăm protestul până când se va stabili un preț al poliției RCA de referință pentru totodeauna, nu doar pentru șase luni, așa cum a stabilit Guvernul, ieri, prin ordonanță de urgență. Nu comentez motivele pentru care unele organizații nu s-au raliat protestului nostru”, declara, săptămâna trecută, președintele de onoare al FORT, Augustin Hagiu.