POLITIC. Actorul Claudiu Bleonț candidează la primăria Beliș din partea PNL: „Guvernul m-a primit, ascultat și mi-a oferit soluții”
Actorul Claudiu Bleonț a anunțat pe pagina sa de Facebook că va candida la Primăria Beliș, o comună din județul Cluj, din partea Partidului Național Liberal.
„Poziția pe care proaspăt mi-am asumat-o, aceea de candidat la Primaria Beliș, o comună de munte de lângă Cluj, m-a adus în fața oamenilor, am intrat în curțile lor, i-am privit în ochi și le-am aflat nevoile. Dar nu am vrut nicio clipă sa fiu “un alt politician” care doar promite că va rezolva… Așa că folosindu-mă de tot ceea ce reprezint eu, Claudiu Bleonț, am luat la rând ministerele, am deschis uși, am pus întrebări și am căutat soluții.
Pentru că pentru moți cuvântul dat și mâna strânsă sunt mai valoroase decât orice hârtie și au greutatea morală a unei certitudini – ai promis că faci, atunci trebuie să faci. Așa că nu am cum să nu mulțumesc unui guvern PNL care m-a primit, m-a ascultat, mi-a oferit soluții și suport real.
Fără a imi cere nimic în schimb, fără a mă condiționa sau “îndatora” pentru viitor. Ci pur și simplu pentru că am întâlnit niște oameni extraordinari, care pot și vor să facă România mai bună pentru noi toți și care mi-au dovedit mie, Claudiu Bleonț, că liberalismul nu e doar o poveste istorică a României mari ci un viitor cât se poate de concret, susținut de oameni și pentru oameni. Cu adevărat “prin noi înșine”, a scris Bleonț, pe Facebook.