Prima pagină » Știri politice » POLITICĂ. Gabriela Firea și-a găsit aliați în cursa pentru Primăria Capitalei. Mesaj dur pe Facebook!

POLITICĂ. Gabriela Firea și-a găsit aliați în cursa pentru Primăria Capitalei. Mesaj dur pe Facebook!

POLITICĂ. Gabriela Firea și-a găsit aliați în cursa pentru Primăria Capitalei. Mesaj dur pe Facebook!

Gabriela Firea afirmă că are cei mai buni aliați în cursa pentru un nou mandat de primar al Capitalei. Într-un mesaj postat pe Facebook, vicepreședintele PSD precizează că oamenii de bună credinţă sunt de partea ei, iar cei care „o viaţă au făcut aranjamente obscure” vor primi „o lecţie dură”.

Primarul Capitalei spune că ea rămâne „cu oamenii, ei cu sforăriile”, fără a face precizarea cine sunt „ei”. Trimiterea este evidentă la rivalii din politică, iar în acest grup pot fi trecuți și câțiva colegi social-democrați.

Nu sunt singură!”, mai spune Gabriela Firea. „Am cei mai puternici aliaţi: oamenii de bună credinţă, care apreciază munca, dăruirea, implicarea, sinceritatea, eficienţa”.

În schimb, „cei care o viaţă au făcut aranjamente obscure vor primi o lecţie dură. Toţi cei care fac acum combinaţii, şmecherii, ordinării, ignoră esenţialul: oamenii! PS: Celor ce fac scenarii abracadabrante şi care se bucură pentru răul de moment, urmărind «cu popcorn» comedia ce ni se înfăţişează, le aduc aminte: câinele moare de drum lung şi pro… de grija altora”.

Scenariu: Firea, președinte PSD și apoi premier!

Mesajul postat joi, 9 iulie, pe contul personal de Facebook urmează celui de cu o zi în urmă, când Firea a atacat „forțe” care încearcă să o înlăture de la PMB.

Sunt alte forţe care transmit prin emisari că ar fi mai bine pentru mine să vin la preşedinţia PSD şi să candidez doar la parlamentare şi, eventual, dacă PSD va ajunge la guvernare, să devin prim-ministru. Le-am spus că pe mine acest scenariu nu mă interesează. Eu îmi văd cu multă seriozitate de treaba de la Primăria Capitalei, de activitatea mea, nu sunt un oportunist, nu calc pe cadavre, nu vreau să iau locul nici domnului Ciolacu şi nici viitoarei propuneri de premier a PSD. Nu sunt o aventurieră să-i părăsesc pe bucureşteni în ideea că, după ce voi câştiga un loc în Senatul României şi ca posibil preşedinte al PSD, am prima şansă să devin primul-ministru al acestei ţări, nu este cazul. Eu îmi văd de treaba mea”, afirma, miercuri, Gabriela Firea.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și