Politica românească, „un măcel”. Băsescu: Îl băgăm sau nu pe Dragnea la pușcărie, ajunge sau nu Kovesi procuror-șef european?
„Mulți dintre dumneavoastră urmăriți viața politică din România, acolo e un măcel. Îl băgăm sau nu pe Dragnea la pușcărie, ajunge sau nu Kovesi procuror general european? E o fantezie de campanie în urma căreia obiectul este ca românii să voteze tot politic și să nu voteze știind ce votează, pentru că a știi despre Uniunea Europeană înseamnă a știi ce votezi. I-ați văzut că și la Bruxelles se burzuluiesc mai ceva ca Viktor Orban în Ungaria. Eu mi-aș dori foarte mult ca cetățenii români să voteze în deplină cunoștință a ceea ce înseamnă UE”, a afirmat Traian Băsescu, la Chișinău, unde PMP a prezentat programul partidului pentru alegerile europarlamentare.
El le-a vorbit cetățenilor din Republica Moldova despre ce înseamnă Uniunea Europeană, făcând o trecere în revistă a problemelor care îi nemulțumesc pe europeni, cum ar fi migrația, incapacitatea sistemului Schegen de a asigura securitatea frontierelor și șomajul în rândul tinerilor.
„Aș vrea să știți ce este Uniunea Europeană cu bunele și cu relele ei. UE e un proiect de pace, în primul rând, înseamnă garantarea păcii pe teritoriul UE. În momentul de față nu există formulă mai sigură ca cetățenii europeni să aibă pacea garantată. Ea trebuie însă urmată cu credință de popoare. În primul rând, politicienii au obligația să spună cetățenilor din țările lor ce înseamnă UE, Uniune care înseamnă circa 500 milioane de cetățeni cu nemulțumiri destul de mari la adresa oamenilor politic care nu au rezolvat marile probleme cu care se confruntă UE azi. Migrația nemulțumesc profund cetățenii europeni, și pe cei români. Imposibilitatea sistemului Schengen de a garanta securitatea frontierele. S-a dovedit că nu ai nevoie nici de pușcă pentru a trece frontierele. Deci o nemuțumire profundă a cetățenilor europeni pentru că el știe că contribuie cu bani pentru asigurarea securității frontienelor. UE are 23 milioane de șomeri din care 24% sunt tineri între 18 și 25 de ani. Este o altă mare nemulțumire a cetățenilor europeni și se întreabă de ce contribuim la bugetul UE dacă nu se fac probleme care să rezolve problematica socială”, a explicat Băsescu.
Fostul președinte al României, care în prezent deschide lista candidaților PMP la alegerile europarlamentare din 26 mai, a mai spus că „singura soluție pentru a consolida UE este creșterea coeziunii UE și creșterea procesului de integrare”.
Nu în ultimul rând, acesta a precizat că trebuie accelerat procesul acordării cetățeniei români cetățenilor din Republica Moldova.
„De ce trebuie să țin astfel de discursuri în Republica Molodva? Pentru că previzionez că se va întâmpla în 5-6 ani lucruri extrem de interesante. Pînă una alta sunt un milion de moldoveni care sunt deja parte a UE. Ceea ce previzionez este că în 5-6 ani toți cetățenii Republicii Moldova vor fi cetățeni europeni, iar țara va rămâne în afara. Așa nu se poate. Cred că accelerarea procesului de acordare a cetățeniei române cetățenilor Republicii Moldova, pentru că va fi foarte greu că va fi populația de 3,5 milioane de cetățeni români, iar aderarea nu e făcută. Practic prin acordarea cetățeniei acordăm un proces de unificare, un proces care merge înainte”, a conchis Băsescu.