Prima pagină » Știri politice » POLITICĂ. Social-democrații sar, din nou, la gâtul lui Victor Ponta. PSD acuză Pro România că face alianță cu PNL!

POLITICĂ. Social-democrații sar, din nou, la gâtul lui Victor Ponta. PSD acuză Pro România că face alianță cu PNL!

POLITICĂ. Social-democrații sar, din nou, la gâtul lui Victor Ponta. PSD acuză Pro România că face alianță cu PNL!

Votul pe starea de alertă aprinde iar spiritele în Parlamentul României. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, acuză că s-a format o nouă alianţă politică, din PNL şi Pro România, aluzie la înțelegerea dintre cele două în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Amendamentul potrivit căruia legea privind măsurile din starea de alertă intră în vigoare deîndată după publicarea în Monitorul Oficial a trecut și cu votul parlamentarilor Pro România. PSD arată că, astfel, Victor Ponta își pune partidul să slujească intereselor liberale.

„Proiectul de lege a intrat în Parlament, a fost amendat, s-au corectat acele greşeli, dar ce s-a întâmplat ieri a fost extrem de grav. Un parlamentar liberal, care întâmplător este şi liderul grupului deputaţilor liberali, a propus un amendament cu bună ştiinţă neconstituţional şi anume ca legea să intre deîndată în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Conform articolului 78 din Constituţie, orice lege, odată publicată în Monitorul Oficial, intră în vigoare după trei zile!”, a acuzat Romașcanu.

Cum s-a putut întâmpla una ca asta? Social-democrații dau vina pe noua alianță dintre liberali și partidul lui Ponta!

Proiect votat și de PSD!

„Acest amendament neconstituţional a încercat să fie explicat de mulţi purtători de mesaje ai PNL, chiar şi doamna Gorghiu, o reputată juristă, a susţinut că aceste chichiţe pot fi acceptabile dacă scopul este nobil. Nu! Constituţia nu se poate încălca sub nicio formă şi cu nicio justificare! Şi s-a mai întâmplat un lucru extrem de interesant ieri. Am constatat că există o nouă alianţă politică în Parlament formată din PNL şi Pro România. Sunt singurele două forţe politice care au votat în Comisia juridică acest amendament neconstituţional”, a precizat Romaşcanu într-o conferinţă de presă susținută după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

Și, totuși, proiectul instituirii stării de alertă a fost votat și de PSD, dar social-democrații se apără. Iată ce spune purtătorul de cuvânt al PSD: „Am votat pentru că aveam o responsabilitate faţă de marea masă a cetăţenilor care au ales să respecte legile şi care înţeleg restricţiile rezonabile din perioada de pandemie, dar care, în acelaşi timp, aşteaptă măsuri pentru repornirea economiei, măsuri care întârzie din partea Guvernului”.

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire