Prima pagină » Știri politice » Politologul Cristian Pîrvulescu, analiză a rezultatelor de la alegerile parlamentare: „Singura coaliție posibilă este în jurul PNL, împreună cu USR și eventual UDMR” (EXCLUSIV)

Politologul Cristian Pîrvulescu, analiză a rezultatelor de la alegerile parlamentare: „Singura coaliție posibilă este în jurul PNL, împreună cu USR și eventual UDMR” (EXCLUSIV)

Politologul Cristian Pîrvulescu, analiză a rezultatelor de la alegerile parlamentare: „Singura coaliție posibilă este în jurul PNL, împreună cu USR și eventual UDMR” (EXCLUSIV)
Politologul Cristian Pîrvulescu, analiză a rezultatelor de la alegerile parlamentare: „Singura coaliție posibilă este în jurul PNL, împreună cu USR și eventual UDMR” (EXCLUSIV)

Rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc duminică au fost o surpriză atât pentru politicieni cât și pentru cetățeni. GÂNDUL.RO a realizat o analiză a acestora, alături de politologul Cristian Pîrvulescu. Potrivit acestuia, viitorul Guvern va fi format în jurul PNL, alături de USR și eventual UDMR. Analistul mai spune, de asemenea, că AUR este un partid de extremă dreapta, care aduce în spațiul public mesaje antisemite și xenofobe, aderând la trendul antieuropenist.

GÂNDUL.RO: Care este cea mai probabilă coaliție de guvernare în acest moment?

Cristian Pîrvulescu: Nu există dubii. Singura coaliție posibilă este în jurul PNL, împreună cu USR și eventual UDMR. Atâta vreme cât rămân doar 5 formațiuni în Parlament, celelalte formațiuni, AUR și PSD, sunt izolate. Guvernarea nu poate să fie decât în jurul PNL. PSD nu are potențial de negociere și de majoritate, iar AUR este izolat și ar trebui să ramână izolat, fiind un partid neofascist și neolegionar.

GÂNDUL.RO: Prezența la vot a fost scăzută. Puteau partidele să schimbe asta și să vină cu alte mesaje de mobilizare?

Cristian Pîrvulescu: Nu au vrut. Partidele politice au căzut în propria lor capcană. Nu au văzut nici pe departe potențialul AUR. Știau că există un asemenea potențial, dar nu au crezut că o formațiune care obținea 70.000 de voturi la locale va obține peste 500.000 de voturi la parlamentare. Nu au știut să analizeze tipul de campanie făcut de AUR. Partidele s-au complăcut în situația aceasta pentru a avea un electorat relativ stabil.

GÂNDUL.RO: Sondajele de opinie nu au fost nici de această dată exacte

Cristian Pîrvulescu: Sondajele de opinie erau făcute pe o ipoteză de prezență de 37% și s-a dovedit eronată. Totuși, în ultima săptămâna, AUR apărea în mod clar că o formațiune politică capabilă să intre în Parlament, așa cum PRO România și PMP se vedeau în situația de a nu intra în Parlament.

GÂNDUL.RO: Ce șanse are PSD să formeze Guvernul?

Cristian Pîrvulescu: Nicio șansă. Atâta vreme cât și PNL și USR anunță că nu vor face guvern cu PSD, iar PSD anunță că nu va face guvern cu PNL, nu se poate forma un executiv. Situația politică din Parlament pune PSD în izolare, fără potențial de negociere. Nu mai suntem în anul 2008, când se realiza o mare coaliție PDL-PSD. În acest moment, o mare coaliție ar fi contraproductivă și nici nu există disponibilitate.

GÂNDUL.RO: Poate un guvern format în jurul PNL să facă reforme?

Cristian Pîrvulescu: Guvernul are majoritate în Parlament și poate să facă orice. Reforma constituției va fi mult mai dificilă, mai ales dacă PSD nu este dispus să coopereze și bănuiesc că nu va fi dispus. Pentru asta ar fi nevoie și de suport parlamentar și de un public care să accepte această reformă. Știm deja că în 2013, când situația opiniei publice era ceva mai bună decât acum, reforma constituțională a eșuat. Circumstanțele politice din acest moment fac ca reforma constituțională să se amâne.

GÂNDUL.RO: Unde este locul AUR în Parlament?

Cristian Pîrvulescu: Locul partidului AUR este la extrema dreaptă. Nu au cu cine să se alieze ideologic, dar pot găsi grupări din interiorul PNL sau PSD. Ei nu pot face încă alianțe cu partide. Pentru a-i defini, AUR sunt „trumpiștii” români. Ei asamblează aceleași curente politice pe care le asamblează și trumpismul: xenofobie, antisemitism, homofobie sau antieuropenism. Acest partid nu poate fi comparat nici măcar cu mișcarea lui Jean-Marie Le Pen, care avea elemente mai liberale.

Autor
Este licențiat în științe politice la SNSPA. Are un masterat în domeniul politicii europene obținut în urma studiilor urmate la SNSPA și Université Libre de Bruxelles. După absolvirea studiilor ... vezi toate articolele

Citește și